Lumea mea are patru pereți, are un drum pe care poți să

ieși, dar care nu mă duce nicăieri...nu știe unde,nu știe cu

cine și nu-mi scoate pe nimeni în cale. E un drum pustiu. Un

drum pe care nu-l folosesc decât când în lumea mea se adună

prea multe gunoaie și trebuie să ies să le arunc....tot în

drum, dar mai încolo puțin... Lumea mea are două raze de

soare care ticăie în fiecare dimineață deasupra patului meu,

tic-tac...tic-tac...zi, noapte, săptămână, lună, an. Le

numară mereu obrajii mei, fruntea mea... Lumea mea are două

râuri sărate din care beau, în care mă scald, în care mă

sufoc și în care mă trezesc...

Tic-tac ...

Dar azi o să ies, da, promit, o să ies pe drum și o să sap

cărări, o să ajung la un deal și o să trezesc eu razele din

spatele lui dimineața, o să beau apă de izvor, o să mă scald

în ape dulci, o să mă sufoc cu miresmele florilor și o să mă

trezesc în brațele calde ale cuiva!

Ahhhhhhh..................................................

Tic-tac....................................................

Ahhh.......................................................

nu pot trece dincolo, grămada de gunoi e prea mare..........

............................................................

mă întorc în lumea mea, în patul meu, între pereții mei,

cufundată în două râuri sărate, zgâriată de raze,

la capătul unui drum blocat de mizeriile unui corp înfipt

în pat, ale unui suflet cu picioare, ale unei minți ce se

izbește de pereti și cade, ale unei inimi ce tot repetă

tic-tac...tic-tac...tic.