În orice direcție vei începe începutul poți să-l și termini să-ți consumi calmantele
la capătul zării secrețiile tăioase ale amurgului curg în întîmpinarea reperelor
din intima lor năruire începe cataclismul
cu unghiile prinse în perete tot te mai agăți de ziua de mîine care ar putea fi ultima

eram ca beduinii tristețea corturilor ne bătea în ceafă ne incendia privirea iar din vitraliile făra pereche descindeau nuduri, cariatide
cu ajutorul lor limpezeam fondul de ochi încercam să privesc dincolo de spectru

la capătul mesei omulețul din capul meu croșetează
investighează un cotlon temporar în plină desfășurare propria scorbură unde mintea ca un animal sălbatic își rumegă resturile