...l-am strigat și tăcerea strigă în ecou...

l-am luat cu mine spre deltā... și nu știe!

l-am închis în ochiul meu stâng...

și ochiul meu se plimba apoi zglobiu prin galben și verde...și iar prin galben și verde...și iar...și iar...până când a albit și s-a așezat pe o salcie...ce crezi?...a alunecat ușor spre vârful salciei și s-a privit....era sub măslinul sălbatec și s-a rostogolit la picioarele Mării...care l-a călcat și de durere a zburat într-un val cu el cu tot și l-a golit între infinituri...și ochiul meu s-a făcut soare...bună dimineața...

acum îmi pare bine că nu l-am oprit într-o fotografie...