Cu acest text vreau să inițiez o dezbatere. Mai întâi m-a pus pe gânduri un comentariu al domnului Rodean Stefan-Cornel.
“Fiindcă veni vorba, am văzut de vreo 2-3 ori, nu mai știu la cine, că epigrame care au fost inițial replici, au fost repostate ulterior ca fiind "de sine stătătoare". Nu știu dacă are rost, deoarece, pe de o parte, ele au mai fost citite și aglomerează inutil siteul, iar pe de altă parte, o epigramă născută în cursul unui duel, sau ca o simplă replică la altă epigramă are valoare mai mare dacă este citită în contextul respectiv. Unii zic chiar că nici nu ar fi prea corect să se publice separat o epigramă dintr-un duel, deoarece această creație (replica) a fost inspirată de o altă epigramă, a unui alt autor și ar fi normal să se menționeze aceste date.”

Mai târziu, în alt context, Laurențiu Orășanu – Calimero, întărind punctul de vedere al Domnului Rodean, adaugă și parodiile la gama de texte în discuție.
“Replicile, dupa parerea mea, ar trebui sa stea pe langa original.”

Subiectul mi se pare deosebit de important pentru că pune în discuție moralitatea și chiar legalitatea, din punct de vedere al dreptului de autor, a faptului de a posta separat –respectiv de a publica în volum- o replică.

Bun, înainte de a-mi spune punctul de vedere, să vedem care sunt textele la care se referă cei doi. Le-aș împărți în câteva categorii:
- epigrame născute dintr-un duel de înțepături reciproce
- epigrame născute ca replici la o altă epigramă, postate datorită unei teme comune, cum e cea cu canibalii, la modă în ultima lună
- epigrame născute ca replică la o altă epigramă, care preia ideea și o rescrie în altă formă
- parodii la o poezie care ține de cultura generală, de exemplu “Balada chiriașului grăbit” de Topârceanu
- parodii la poezia unui autor mai puțin cunoscut
- toate cazurile prezente la epigrame sunt valabile și la senryu.

Probabil se pot identifica și alte cazuri, dar mă opresc aici. Le iau pe rând. Nu voi repeta la fiecare “după părerea mea”, dar se subînțelege.

Epigramele născute dintr-un duel formează un lanț și e logic să rămână împreună. În poezia japoneză chiar există asemenea lanțuri de strofe, numite renku sau tanrenga. Câtă vreme cei doi s-au duelat, mă refer la replici încrucișate, înseamnă că au căzut tacit sau explicit la un acord. Amândoi au aceleași drepturi de a publica duelul, împreună sau separat, fără a cere permisiunea celuilalt. Am asemenea exemple postate pe pagina mea, dueluri cu Daniel Bratu, cu Valeriu Cercel…

Epigramele născute prin tratarea unei teme comune, chiar dacă au fost inițial postate ca replici, au existență de sine stătătoare. Tema (canibalii, soacra…) ar fi putut, la fel de bine, să fie luată dintr-o carte. Poate că au mai multă savoare împreună cu originalul, dar nu-i datorează nimic. La urma urmei, la fel de bine puteau fi postate direct pe pagina proprie, fără a fi mai întâi replici. Personal, când procedez astfel, dau totuși o indicație oarecare în antet, în subtitlu sau ca dedicație, drept mulțumire că datorită lui s-a născut epigrama în cauză. În schimb, dacă voi edita un volum, s-ar putea ca o parte din aceste subtitluri să dispară, de la caz la caz.
În particular, postarea pe pagina proprie se face, printre altele, și din motive de regăsire în arhivă. Cauți mult mai ușor printre textele tale decât printre comentarii.

Epigramele născute prin preluarea unei idei se apropie destul de mult de plagiat. Probabil nu se va naște niciodată un proces, dar aspectul i-moral al postării separate rămâne. Cinstit să fiu, am și asemenea epigrame. De exemplu Doina Wurm are uneori idei excelente, dar nu le finalizează la fel de bine, în special din punct de vedere al prozodiei. Mă doare sufletul ca o idee bună să dispară și atunci o prelucrez, cu voia ei. Cum n-o interesează să o posteze pe numele ei, o public eu, menționând colaborarea. E păcat ca o epigramă bună să dispară din curtoazie.

Parodiile suportă alte rigori. Parodiile la texte hipercunoscute sunt un caz aparte. Evident nu pot sta la propriu, și de cele mai multe ori nici la figurat, lângă original. Ele pot fi postate/ publicate menționând doar titlul și autorul original.

În ceea ce privește parodiile la texte cvasi-necunoscute, cazul celor postate pe site, Calimero sugerează că o parodie trebuie să stea lângă original, în sensul că trebuie postată ca un comentariu și nu pe pagina proprie. Dacă o publici pe pagina proprie, chiar postând și originalul, asta ar fi o încercare de a-ți crește artificial ratingul. Eu cred că e invers, câtă vreme scrii pe toate gardurile “asta e parodie la textul lui X”, îi crești ratingul lui X, mai mult decât dacă ar rămâne comentariu. În plus, aserțiunea “trebuie să stea lângă original” te împiedică să o publici în volum.

Recitind, realizez că tot ce spun aici are ton de sentință. N-am vrut să pară așa, vă rog adăugați la fiecare caz “după părerea mea”.
Și aștept, evident, și părerea domniilor voastre.