Cândva îi spuneam că îi va părea rău de timpul pierdut. Mă privea ciudat și își dorea în continuare să îi treacă timpul mai repede. Se mai pedepsea încă o dată pentru vini asumate pe nedrept. Cel care a plătit am fost tot eu. Distributivitatea nu iartă - ea, eu ... noi.
Acum are dorințe. Fantastic! Vrea timp. Chiar îl vrea singură. Aici mă poticnesc un picuț. Vrea să dispar din cauza... nu mai contează cauza. Dacă își dorește ceva, își găsește singură motivările. Am dispărut. Și după bunu-mi obicei, i-am făcut și curățenie. De ce să abdic de la principiul de început? Mi-am promis să-I dau tot ceea ce vrea. Necondiționat. Eu sunt cel rău, din cauza căruia se întâmplă toate relele de pe pământul ăsta. I-am dat și asta. Și am fost fericit s-o fac.
Cât de ușor e să distrugi într-o săptămână ceea ce alții au clădit în patru ani. Accentuezi puțin unele supoziții negative și e gata papara. Sunt un artist! Îmi face bine să o știu împăcată cu ea. And now? Hmmm... noroc că mi-am făcut provizii. Am de toate. O bucățică de suflețel, neatinsă, care o va ține acolo forever, amintiri frumoase ce n-ar fi putut fi altfel și un creieraș activ ce nu și-o poate închipui decât frumoasă, veselă și neurâcioasă. Vom avea o viață superbă împreuna. Acolo unde am știut noi să trăim. Stiu, de asemenea, că acel colțișor, din sufletul ei, ce a fost creat pentru mine, o va ajuta, în locul meu, să răzbată în orice își va mai dori vreodată. Eu voi plăti pentru vina de a o fi stârnit.
Oriunde vom merge, vom fi împreună, fericiți, îi voi arăta în continuare cum nu se greșește cu un I sau cu doi I. Ba nu! ESTE CU DOI I.