castani plângeau în verde potopiu
ținându-se de marginea din spate a lumii
înghesuiam târziu într-un târziu în camere goale
coboram câte o statuie înghețată
de întunecime
atât de aproape înfiorată încât ne curbam
într-un cerc de os
ca pentru schimbare
copiii lobilor frontali ai casei tale
în spatele genunchilor ne înălțam pe vârfuri
cu fire de trestie-n mână
încălzeam între cutele pielii
pisoi de lână
într-una din rătăciri era dimineață
și-aproapele se îmbrăca în piei de vulpe
eu luam cina cu tine cu tine să fie vorbit
să-i fie de bine ploua
mai departe țârâit și ochiul se îngusta
cu o măsură mai dezbrăcat
de iluzii mai dezbrăcat de o gură...

* alinei manole * danei stănescu *