agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-04-22 | |
Paltonul
Ne sprijinim chiar și în somn de ființa mamă sau tată. Mama mea a fost croitoreasă. Am purtat întotdeauna paltoanele ei întoarse pe dos. Mi le prefăcea migălos. Aproape că păreau noi. Mie mi se părea, nu știu de ce că e mai frumos materialul pe dos, culorile decolorate mă atrăgeau.Fata cu cercel de perlă era în mine.Simțeam culorile. Mai târziu , prin muzee numai asta căutam, straturile de culori…Niciodată un palton nou. La fel și pantofii ei. Pâna mi-a crescut numarul de la pantofi și, atunci parinții au fost nevoiți să-mi cumpere pantofi noi. Asta s-a întâmplat pe la 17 ani. Pe la 18 m-am maritat. Soțul meu mi-a cumparat pantofi noi. Aveau cataramă și culoarea preferată, bordo.I-am purtat la cununia civilă…Nu pantofi albi. Tatal meu, de 1 Mai îmi cumpăra și un balon pentru defilare. Visam mereu că, dacă îmi va lua mai multe baloane... mă vor ridica de la pamânt și, n-o să-l mai văd pe tata. Mi s-a redeschis "rana" ...sufletul plânge. Tocmai ieri a fost ziua de nastere a tatei (z"l) Om muncitor mereu cu unghiile negre…Lucra la Þesatura, mereu sub razboaie de țesut, să repare nu știu ce pe linie electrică, mereu în zgomot, dar, mare inventator tehnic cu decorații, stele...Acasă uita că nu e la serviciu, striga, ce sa-i faci, asurzise putin, 12 ore nu era suficient să lucreze...Numai că nu dormea la serviciu. Cică avusesem tată. A murit din cauza unei operații greșite. Chiar în primul an de pensie, Tocmai la începutul anului de grație 1989.N-a prins revoluția.Tânăr, foarte tânăr la doar 60 de ani a murit (z”l) sau mai bine zis ucis de un doctor chirurg care a confundat ciroza cu hernia. Operație fatală. Acum fratele meu Ilie, trăitor în Franța, cu cetățenie triplă… arată exact ca el.Mai ales din spate…Unori îl iau d e mână cînd merg la mare și e în vizită la noi la Haifa…Parcă l-aș tine de mână pe tata! BIANCA MARCOVICI
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate