Teodor era marcat de griji, când am ajuns după miezul nopții, dar imediat a înțeles că doar boema era de vină. Ajunsesem teferi, nu sunase nici un telefon de la ambasadă și nici nu se întâmplase nimic îngrijorător. Și cum nu era deajuns că întârziasem vreo două ore, încântați că am garat acasă, după un dialog în rusă și engleză despre multe chestii, cu două domnițe înnoptate, am intrat tustrei în primul local ce ne întâmpina în Taborul nostru drag- vestitul de atunci pentru noi -"Marina Bar".
Încă ne mai permiteam să cheltuim. Primisem fiecare artist câte 2000 de coroane de la colegii din Torzo și de la municipalitatea orașului, unde lucra soția lui Buzu, iar pentru cadouri aveam mărci de acasă. Atmosfera caldă, berea bună și îmbelșugată a încins din nou spiritele împăstate copios cu "panseuri" aprinse.
Faptul că eram între ei, la propriu și la figurat, a făcut ca totul să se termine cu bine, dispuși și cu desene noi, realizate ad hoc. Acolo, în aburul de bere și fumul de țigări Carpați (atât de gustate de gazde), am desenat- portretul în pix- de care Mircea și acum e mândru.

Ca să nu mai zic, de seara când ne-am dus să bem o bere, la un mic local, puțin mai la vale de clădirea ce aparținea muzeului Hussit, în care eram foarte onorabil cazați.
Ne doream un relaș după o săptămână trăită la maxim în cetatea medievală a Taborului și în câteva centre istorice ale Bohemiei de sud. A doua zi dimineața urma să plecăm la Praga, pentru câteva zile. Acolo aveam a vizita superba capital și în același timp trebuia să facem o expoziție de artă, la ambasada României, ce ne găzduia în această perioadă. Și când ne amintim cum am revenit de acolo, ne apucă de fiecare dată veselia, melancolia și chiar mândria de balcanici cu acte în regulă, precum și de buni vecini ai Levantului istoric!

Localul se numea "U Kajnu" ("La fântână"), probabil de la micul havuz de piatră aflat în față și ușor lateral de ușa acestuia. O clădire mică și colorată de pe o stradă îngustă, în pantă, ca multe clădiri din Taborul vechi. Nimic nu prevestea seara care avea să vină, cu intensitate sufocantă, uneori.
Cele câteva mese, curățenia, clienții puțini și de regulă tineri, o lumină plăcută, spațiul aeresit și primitor în același timp, o masă de biliard cu lumină locală din stânga, precum și tânărul ospătar (și patron totodată) agreabil și îmbrăcat atipic pentru percepția noastră: pantaloni la dungă, cămașă albă și cravată impecabilă. Toate acestea formau o impresie adâncă de "autre chouse" pe care îl căutai de un timp și în care erai deja implicat.

Probabil și noi i-am creat proprietarului o impresie apropiată (adiind mai târziu a poartă de Orient cu aromă latină!) pentru că- aflând de la gazdele noastre cine suntem- s-a ocupat cu mult interes și înțelegere față de temperamentala gașcă artistică română.

Acolo, în micul local privat, din cetatea Bohemiei de sud, a Taborului, unde de regulă veneau elevi întârziați după o agapă prelungită, am înțeles prima dată că artist înseamnă ceva: un personaj ce prezintă un real interes, în care merită să investești și a cărei clipă trebuie să o trăiești cu bucurie, recreând realitatea aleatorie și mult prea chitită pe material.
După primele rânduri de Budwaiser și primele impresii încrucișate, plăcându-i atmosfera încălzită, discuțiile despre artă și arțagul picant, văzând că într-un final ni se face foame după atâtea discuții și beri, se întoarse la un moment dat între noi cu un platou plin de gustări. În același timp, patronul simți nevoia să ne amintească complice, că e dispus să încalce regula casei (neavând autorizație de servit mâncarea), pentru noi. Îl încântase de asemenea și faptul că începusem să jucăm biliard la invitația lui, că o făceam bine și că puneam suflet, lângă patimă, în tot ce făceam. Chiar și atunci când Vasy a făcut un pas în plus și a spart oala veceului din baia tot mai neluminată de aburii din privirile lui pătimașe. Era cel mai temperamental dintre noi atunci când lua la bord prea multă băutură, dar gestul lui ne-a readus pe pământ, fiindcă ne așteptam la o replică pe măsură din partea patronului, sau cel puțin la penalizări din diurna personală.
Știind că tocmai eludase regula casei, acesta a tratat gestul ca pe spargerea unui pahar sau unei farfurii, a șters calm pe jos, a îndepărtat resturile și a revenit la datorie ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Seara a continuat pentru un timp, cu anatema boroboaței planând deasupra capetelor noastre. Diabolo, cum îi ziceau artiștii cehi ce-l cunoscuseră la Tescani pe colegul poznaș, se potolise. Treptat am trecut la lucruri pașnice. Prin Teodor s-au legat discuții cu vecinii de mese, care, aflând că suntem artiști plastici, ne-au dăruit cu simpatie calendare și hârtie de la o tipografie din apropiere, unde lucrau.
Am deschis mapele și caietele ce le purtam cu noi și am început să ne facem meseria. Tânărul amfitrion deveni tot mai interesat de masa noastră, unde în final l-am acceptat cu căldură și a venit rândul nostru să-i facem cinste. Târziu, în noapte, ne-am îndurat cu greu să părăsim "U Kajnu", iar gazda ne-a urat succes în capitală și ne-a promis că ne așteaptă când ne întoarcem, la o nouă serată, cu un veceu nou și o toaletă luminată, chiar și antiabur.

Dimineața, cu toții, am mărturisit cu o căință neregretabilă care e cauza plecării târzii, iar Ilie, care lipsise de la agapă, auzind toată povestea,a promis că la revenirea din Praga va fi cu noi la "Fântână" neapărat!
Lucru care s-a întâmplat la o scară mai domestică și cu siguranță mai încărcată de artă și de Budwaiser; sau de Budweiser și artă, sau arta Budwaiserului, oricum pe undeva pe acolo. Ilie a desenat cu noi toată noaptea, pe tot ce prindea. Patronul înțelesese rețeta: TORNI BERE ȘI IESE ARTÃ! Văzând că s-a ales cu o colecție de desene, a redevenit subit fanul și prietenul nostru, a promis că dacă mai venim, la anul, pe pereți vom găsi o expoziție de artă românească iar pe masă bere, multă bere!
Lucru confirmat, la un an distanță, de colegii-artiști ce au revenit la Tabor.