Motto:
Fanny(servitoare indiană):
-Oare nu cumva japonezii L-au inventat pe Dumnezeu?
Borges:
-Ce te face să crezi asta?
Fanny:
-Mă gândesc că japonezii L-ar fi putut inventa pe Dumnezeu, din moment ce ei au inventat florile!!

Notă: Nu știu dacă vom afla vreodată cine "l-a inventat pe Dumnezeu, știu însă sigur că băcăuanii nu au inventat arborii! (dec. 2006)


Da, sunt sigur că lucrurile pot sta așa ca în dialogul de mai sus, dar mai ales ca în nota subtitlului. Dacă v-aș invita la o plimbare prin Bacăul verde de pe marginea străzilor sau a aleilor de cartier și nu numai, sigur veți fi de acord cu mine, că nici într-un alt oraș de la noi sau de aiurea, nu vezi atâția arbori modificați și deformați de la oficiale operații anuale la care sunt supuși sau măcelăriți de lotri de cartier, în cârdășie cu administrația de la diferite nivele. Peste tot indiferența complice face legea, iar frații noștri de verigă trofică nu pot răspunde decât cu lacrimi de sevă, cu răni ce nu mai reușesc să le vindece, sau cu firave brațe ridicate spre cer din trunchiurile secerate la câțiva metri de pământ, a rugăciune, a crucificare sau murind în picioare. De aceea noi, oamenii, ar trebui să învățăm a-i privi și, comunicând cu ei, să-i respectăm și să-i apărăm mai ales de noi, să înțelegem că așa a fost creată lumea cu miracolul înfrățirii dintre regnuri și cu solidarități mirabile.

Pe toate căile media plângem pădurile tăiate, munții dezgoliți și efectele devastatoare ale acestor acțiuni asupra habitatului, dar uităm că pe căile de promenadă, pe trotuarele bogatului scumpului și occidentalului nostru Bacău, în fața ochilor deschiși zilnic se desfășoară un altfel de lagăr, unde arborii mor în picioare chinuiți, cu brațele tăiate sezonier cu trunchiurile secerate, unde armonia naturii e înlocuită cu hidoase creaturi spațiale.
Un lagăr cu termopane, elegant, liber - în loc de sârmă ghimpată ghirlande multicolor colorate - unde teii castrați ai Bacăului nu au niciodată flori, unde energia vegetală a sutelor de arbori permanent tăiați abia reușește să închidă de la un an la altul rănile produse de ferăstraiele tăietorilor de copaci, plătiți să ne ia din porția de oxigen și umbră răcoroasă și să ne schingiuie partenerii verzi...în scop estetic (vor spune ei!)

În țările avansate, administrația locală are specialiști ce întrețin și tratează arborii, iar tăierea fără rost a unor crengi pe domeniul public și nu numai devine o problemă ce intră în vizorul poliției comunitare. Ca să nu mai spunem
că defrișările începute de curând (în zona din spate mai ales), pentru prima oară în istoria monumentalului și din păcate unicului parc al orașului, ar fi provocat cel puțin demisii în lanț.

Lipsa soluțiilor profesioniste într-un oraș cu aspect natural de luncă este dureros resimțită în ceea ce ar trebui să însemne arhitectura vegetală urbană. Dar a face din tei și castani..."bonsai" e prea mult, e ca și cum ai încerca să faci în laborator, din tauri... papagali de colivie! Alăturarea acestor "tei circumcișii" cu blocurile staliniste de la CEC până la Parcul Cancicov, mai ales din jurul Casei de Cultură și a străzii Războieni, este de-a dreptul hilară. Ar trebui pentru început, plantați între ei copaci decorativi adevărați (precum cei câțiva tineri copaci ce înfloresc primăvara pe artera principală), care să poată fi o marcă vegetală a Bacăului, precum aleia de tuia ce pleacă din fața cochetei galerii Filart, desenând maiestuos cu aer meridional, strada Frasinului sau cum aceeași specie domină întreaga stradă Carpați cu siluetele monumentale, compacte în nuanțe de verde crom până la verde de china, anulând monotonia betoanelor, într-o scenografie fără anotimpuri. Frumos "îmbrăcată" cu aceeași dominantă este strada Stadionului, cu intervenții de bun simț precum și îngusta stradă Miron Costin decorată intens cu pomi înfloriți pe dreapta și în capătul sudic (parcă îmbrățișând ferestrele) și punctată cu un stejar uriaș, probabil cel mai frumos stejar din Bacău, un adevărat monument natural.
La fel, micuța stradă A.I.Cuza pe care stau de strajă câțiva stejari, ca într-un codru uitat în oraș.

O astfel de marcă sub care de Crăciun se instala o emoționantă scenă a Nașterii Domnului cu personaje din lemn pictat, era superbul brad ce creștea ca un permanent dar, între Poșta Centrală și palida noastră primărie. În locul lui, acum câțiva ani a apărut o mică și joasă extindere a instituției. Oriunde altundeva o asemenea minune a naturii ar fi fost o provocare pentru arhitecți, pentru a o proteja subordonându-i elementul de extindere a construcției. Din fericire, în partea de sud a Poștei a rămas ca printr-un miracol un oțetar. E singurul arbore adevărat(exceptând micile parcuri și câțiva pui vegetali rătăciți) din toată artera centrală a Bacăului, ușor retras într-o latură a Poștei Centrale, subliniind aristocratica armonie a uneia din puținele valori de arhitectură mai veche a Bacăului, care la rândul ei parcă îl apără să nu ajungă pe spațiul public. Încercați să-l priviți admirându-i forma coroanei, mai ales vara, alesele ei mănunchiuri de rod în nuanțe de la kaki până la oranj-vertmillon!

Înainte de aderare a dispărut discret, (administrativ) un cireș frumos și drept ca un brad, ce domnea undeva pe un trotuar din fosta Strada Mare - lemn nobil fără stăpân! În "groapa cu lei" a fost mutilat recent unul din cei mai frumoși duzi pe care i-am văzut, ce se întindea ca o umbrelă peste mesele unui bar de cartier și care era mândria vegetală a zonei; în loc să-i taie pomului vârfurile, i-au tăiat cinci brațe viguroase ce-l făceau să arate ca într-un tablou japonez. După aderare au căzut în câteva ore doisprezece tei viguroși de sub ferestrele unui bloc de pe strada Milcov, (alții vizavi de Bazar, sau în spatele școlii nr.10,) ai căror locatari au acum sub ferestre în loc de crengi foșnitoare și flori de tei, niște butuci înalți secerați de călăi plătiți din banii noștri. Puțin mai la vale, în curtea pompierilor, parcă rezonând cu bisericuța kitch-uristă din plăci aglomerate (sper provizorie!) se înalță ca un strigăt de Munch... doi tei proaspăt retezați. O comisie de urbanism ar fi aprobat, sub teii întregi o bisericuță de lemn, o troiță, oricum altceva în așa fel încât spiritul să facă casă bună cu tradiția, nu cu mentalitatea de tarabă și interesul comercial.
În mai multe zone din orașul lui Bacovia se întinde de vreo trei-patru ani amenințător, un spirit ucigaș al teiului - copacul poetului nepereche! Sau poate e doar un spirit corupt și pragmatic ce preferă să-i nemurească în garduri, linguri și furculițe artizanale, butaforii ale grădinilor celor aleși, sau în surcele scânteietoare pentru șemineele de piatră ale miliardarilor de carton. Pentru că legea care pedepsește tăierea arborilor, dată de administrația locală, este valabilă doar pentru novici, nu și pentru firma care face profit din cantitatea de masă verde dislocată, cu acte în regulă și asta din bani ce vin de la bugetul local, adică de la noi.

Nu a fost ocolită de "tunguska băcăuană" nici biserica ortodoxă (deși, cum subliniază P.Plunkett în "L'ecologie, de la Bible de nos jours", "ecologia și creștinismul sunt făcute să se întâlnească reciproc"). Am văzut acest fenomen prin excelență laic la alesele biserici Precista și Sf. Ion. Recent au căzut sub drujbe (ca apoi să dispară definitiv copacii) mare parte din crengile teilor ce ocroteau cu umbra lor osteniții verii de la catedrala Sf. Nicolae, (vajnic apărați înainte de vechiul preot) unde toți teii falnici au căzut secerați și bagatelizați de o voință străină credinței, pentru care natura și arborii sunt la mare prețuire și adăpost, având rol de pavăză și reculegere, precum și un prețios simbol. Se știe că ciobanii transhumanței, în lipsa bisericii alegeau un brad înalt la cere se închinau și rugau, iar la înmormântarea unui tânăr era adus de asemenea un brad - ca frate simbolic al celui plecat. Chiar forma cupolei ortodoxe se trage de la forma arborilor, iar biserica românească s-a refugiat întotdeauna între copaci, față de cea grecească ce se retrage de regulă într-un peisaj auster sau pe creste de stâncă, ca aici să-l recreeze dumnezeește.

De fapt la Bacău nici nu se taie copaci publici decât foarte rar și discret, ceea ce înseamnă de fapt "aeresire". Aici se decapitează arbori rămânând doar trunchiurile (din care cresc uneori un soi de "actinii", "crini de mare", etc), sau dintr-un arbore întreg prin "cosmetizare" se ajunge la jumătate, la un sfert, la o zecime de arbore (un soi de bananier). Acolo unde umbra e rolul lor elementar. Și astea toate legal, cu batalama, cu cereri ale colectivelor de cetățeni indignați de igrasie.

Ne-ar trebui zeci de ani pentru a se reface masa verde tăiată în câțiva ani într-un oraș ca al nostru. Oare va trebui să trecem prin cumplita experiență a despăduririlor din Costa Rica, ca să înțelegem strigătul interogator al lui Reuel Lahmer în "Evu New" nr. 1 din '96: "-Poate cineva să-și imagineze ceva mai frumos și benefic ca un copac?" Am prefera să trecem prin cea ulterioară, când micul stat a devenit un paradis al pădurilor și al rezervațiilor naturale. Bacăul riscă să devină cel mai masacrat oraș din țară în ceea ce privește spațiul verde, intrând în Europa cu o haină săracă, peticită și plină de molii înarmate cu drujbe.

Ar trebui să cerem despăgubiri de la autorități măcar pentru poluarea vizuală datorată acestui dizarmonic, macabru și dezolant spectacol al străzii.

De aceea rândurile de față aș vrea să fie un apel și o instanță care să sensibilizeze și să determine la atitudine, acolo unde nimeni nu reușește să apere - lumea tăcută și vulnerabilă a celor ce ne apără și alimentează viața și visele - arborii nimănui de lângă noi orășenii! - Partea întâi-

**Articolul a apărut inițial în ferbr. 2007 sub o formă ciudată ca paternitate și sub un alt titlu în Monitorul de Bacău (art. fără autor), apoi peste 8 luni(parțial) cu iscălitura mea în Observatorul de Bacău -în serial. Apare apoi plagiat într-un ziar regional (o mică parte). Articolul a schimbat de la apariție, în bine, arhitectura vegetală și patrimoniul verde în Bacău. Aș fi dorit să apară integral undeva. I.B.