ce cauți tu în "agonia ro"
cînd tot ce spui e imperfect

silențioasă și parșivă
reptiliană
agresivă
veni-ntrebarea și mușcă

o imperceptibilă înțepătură
la care el zîmbi indiferent
apoi otrava îl cuprinse
încet încet
simți cum infinitu-i amăgire
că universu-i i se face sferă
din ce în ce mai mică
mai captivă
doar cu-n geamlîc
și-acela cu zăbrele

cu șarpele încolăcit pe tîmple
ca o cunună
încremenit ca o statuie
părea poetul

se adînci introspectiv
mai mic
mai mic
din ce în ce mai mic
în sfera lui ce-i devenise piele
armură
sculă de tortură
apoi tăcere și...nimic
adic-aproape de nimic
pentru că își aduse aminte
de-un sfat mai vechi

Ioane
cînd crezi că nu mai poți
nu spune imposibil
mai sînt încă vreo două variante
cel puțin
iar pentru voi
-făcuse-un gest la tîmplă semnificativ-
care umblți cu luna-ntre urechi
nu-i mare scofală
să găsiți una măcar

aproapenimicul se lumină
de-o candelă la-nceput
apoi
se-nvîrtoșă din ce în ce mai mult
în lucși de nu mai încăpu în sine
și explodă
o mare de lumină

luă șarpele
amețit
ți-aș lua pielea să-mi fac
o curelușă la ceasul existențial
dar îmi ești simpatic
du-te cu răceala ta
și înferbîntă altă tîmplă

ce simplu-i răspunsul
își zise
ca toate adevărurile lumii

un film halucinant al avatarurilor se derula
și-o voce venind din adîncuri de sens
îi șoptea monoton o poveste

totul a început după primul sfîrșit
cînd a-nceput trudnica muncă
de reîntregire a celui ce-ai fost la-nceput
mereu și mereu
te-ai născut o speranță
clacînd mereu ai murit
pînă cînd a trebuit să fii poet
ultima haltă

poeții sînt niște agonici și
nu întîmplător ai ajuns în
"agonia ro"
trebuia să te întregești prin regăsire
cu propriile-ți trăiri spirituale
ești imperfect
corect
dar toți agonici-s la fel
în universul acesta spiritual
e o febrilă și teribilă căutare
a primordialului EU