luat deoparte
închipuiam
câte o fantasmă
și îi spuneam nu uita să visezi
grădini cu alei care se pierd
încât ajungeam să știu
că te-ai născut privindu-mă cu ochii largi
ai unui zeu închis în sine
aceste șoapte se vor frânge
ca de-o ușoară asimetrie
în mintea mea
albe și tăioase
înșirate unele
după altele
pelerinule
ce nemurire îmi sfâșie
dosul palmelor
asmuțind frigul
oblic
de atâta curcubeu
din aceeași ordine
perforată
lampa aceasta
de sticlă purpurie
luminează
pe marginea nimicului
semnul foamei...