Mi-am spus deseori că iubirea
E pentru mine-un capitol sfîtșit
și nu-mi dau seama cum viața
Mă face mereu un cer răvășit.

Îngerii îmi plîng pe-o aripă,
Damnații pe umărul stîng,
Inima o aud răzvrătită,
Îmi vine să rîd și să plîng.

Mă cert în zădar;
Din brazda tăiată adînc de cuțit
Floarea roșă-mi cuprinde ogorul
și-aș vrea să zbor și mă mint.

Trezită e-ntruna lumina,
Pod curcubeic îmi pune sub tălpi
Și talpa se frige întruna
Dar orchestră stelară îmi cîntă în piept.

Ceva se petrece cu mine
De parc-aș trăi netrăitele vieți
A celor luați prematur de înalturi
Nemaiputînd să ajungă poeți.

O voce mi-a spus odată: deschide!
și eu fericit am deschis.
Furtuni au smuls din țîțînă fereastra,
Pe ce să mai scriu interzis?