Imaginea culorii,
care ești tu,
a focului,
care sunt eu,
a surâsului,
care suntem noi,
a trecut,
fără să ajungă la tine.
A rămas pustiul
cu stele, cu schițe de case,
de oameni,
și cu mine....
Pustiul se vede noaptea
dintr-un loc,
aproape de capătul lumii.
E greu de ținut,
e mai trist ca orice,
se măsoară între patru pereți,
în zbucium,
în lipsă de speranță,
în fum si ore,
în da si nu.....
Când îl voi cunoaște,
voi fi la fel de puternică,
ca și cea de ieri,
dar nefericită,
dezlegată
de muzica
și dragostea ta....
Pustiul
voi fi eu.