Contabilii și poeții pot avea până la un punct valențe comune. Ambele categorii de persoane vorbesc despre o realitate oarecum comună (fie economică, sau în cazul poeților de viață). Asemănarea ar fi că cele două realități au ceva sufletesc și subiectiv în componența lor. Modul în care este receptată, măsurată, fiecare situație, fie în vederea bunului mers al firmei, fie pentru a –i bucura pe ceilalți, diferă profund însă. Dacă primii (contabilii) o fac cu exactitate, fără însă a surprinde integral realitatea, cei din urmă (poeții), fără a pretinde că sunt exacți, imaginează întreaga realitate.
Contabilii își structurează contabilitatea ajungând în final să măsoare profitul sau pierderea, noțiuni care în lumea poetică sunt înlocuite de cele ale bucuriei și tristeții.
Mântuitorului înviat se adresează Mariei Magdalena cu verbul la exclamativ ”bucură-te!”, poate că de aici își are geneza și laitmotivul acatistelor creștine inundate de aceeași bucurie înălțată spre locuințele sfinților, ca o perpetuă trâmbițare și consolidare încă de pe acest tărâm a stării de Înviere. Stare tipică veacului viitor, de vioiciune, de recompunere, de extaz. Ca finalitate, ca scop, deci ca mijloc de determinare a direcției în care ne îndreptăm, sau în care ne putem afla la un moment dat.
Tristețea, unul dintre cele opt gânduri ale răutății (după sfântul Ioan Casian), asociată în literatura ortodoxă (cum ar fi în Filocalie, etc.) cu deznădejdea și descompunerea, poate avea însă, sau mai bine zis, se poate transfigura, într-o tensiune extremă, de dor nestăvilit, de acumulare a dorinței de a te împărtăși cu semenii, cu universul și cu Dumnezeu.
Spre deosebire de situațiile contabile care relevă fapte trecute, poezia transcede viitorul, îl cuprinde, îl imaginează, vorbește din interiorul lui. Agenții economici țin contabilitatea la costuri istorice pentru a desluși viitorul, și astfel a putea lua decizii corecte, poeții însă vorbesc mai mult din viitor pentru a înțelege prezentul și istoria. În acest sens, vorbirea poetic – duhovnicească tinde să profetizeze, de observat fiind și aspectul, ușor de verificat, că profeții sunt în mai toate cazurile poeți și invers.
Altă diferență ar fi că poeții, în contrast cu economiștii, nu se exprimă pe sine în totalitate, ci povestesc despre o realitate compusă din mai multe personaje și persoane, o realitate cu o structură greu de analizat bucată cu bucată fără a fi distrusă, sau profund distorsionată, o realitate exprimată însă cu mijloace oarecum proprii.
Prin efortul de a cânta din frumusețea și infinitatea celuilalt, se poate spune ceva în mod indirect și despre trăsăturile si potențele firii poetice proprii.
Astfel poezia, mai devreme sau mai târziu, capătă esențe și înțelesuri imnice.