Îl privesc curios, îmi pare așa de straniu. De ce haine negre? De ce fața-i arsă de soare? De ce mâinile-s bătătorite de atâta muncă? De ce? De ce? Pentru ce atâta renunțare, atâta jerfă?
Dar brusc privirile noastre se încrucișează: Doamne câtă lumina și dragoste aflu în ochii aceia. Nici cea mai vagă urma de judecată sau de dispreț,nu... doar blândețe și o pace ce inundă tot, chiar și sufletul meu de copil rebel.