Cuvânt explicativ
În lirica japoneză există un gen aparte - haibun. Este o combinație de proză scurtă și haiku. Mai exact, într-un scurt fragment de jurnal (de călătorie sau autobiografic) sunt strecurate trei- patru micropoeme adecvate.
Plecând de la acest gen literar, încerc o inovație – o descriere a zilelor mele de concediu, împănată nu numai cu poze, dar și cu două- trei catrene. Mai ales că, veți vedea, de-a lungul concediului, epigrama a fost un subiect la ordinea zilei.


Concediul a fost un circuit în care toți trei – pilotul (eu), copilotul (soția mea) și mașina ne-am comportat impecabil. Pe mine mă bate gândul ca, după câte serpentine în ac de păr am străbătut, să mă înscriu în formula… mă rog, într-o formulă. Soția mea a învățat să-și schimbe rapid ochelarii pentru a citi alternativ tăblițele cu indicatoare și harta de pe genunchi. GPS-ul celălalt, de metal, zăcea stricat în portbagaj.

O primă oprire am făcut-o la Buzău. Conform unei înțelegeri prealabile, am petrecut o după-amiază frumoasă cu domnul Mihai Sălcuțan (pentru necunoscători, vicepreședintele Uniunii Epigramiștilor din România și organizatorul celui mai fastuos festival de epigramă din țară). Ce puteam altceva discuta decât despre epigrame și epigramiști. Totuși, subiectul numărul unu era cel pentru care propusesem întâlnirea –problemele organizatorice ale unui cenaclu.
În câteva rânduri l-am sunat pe Florin Rotaru, fiind vineri seara erau toate șansele să fie în Buzău. În zadar.

A doua zi, după câteva halte la vulcanii noroioși și la mausoleul de la Mărășești, am oprit la Bacău. Acolo gazdă amabilă a fost Tincuța Bernevic care, după ce mi-a înmânat câteva exemplare din revista “Plumb” în care îmi apăruseră niște epigrame, ne-a condus prin Muzeul local. Fiind locul ei de muncă, am beneficiat de cel mai competent ghid pe care l-am avut vreodată.

Seara am ajuns la Iași. Ca și în ocaziile precedente, datorită unor email-uri, eram așteptați. Anda Andrieș a depășit toate așteptările – ne-a rezervat cameră la hotel și ne-a însoțit într-o lungă plimbare prin oraș, terminată cu o cină la Bolta rece.
Dimineața următoare a fost de neuitat. La celebrul anticariat al lui Grumăzescu au sosit pe rând Anda Andrieș, Carmen Anghelina, Maria Prochipiuc, Ioan Toderașcu, Daniel Bratu. Persoane dragi, cu care am încrucișat replici pe agonia atâția ani de zile, dar pe care abia acum le vedeam pentru prima oară la față.



Cu fața - Daniel Bratu și Anda Andrieș, cu spatele - Carmen Anghelina și Ioan Toderașcu


Locul întâlnirii nu era întâmplător. În câteva minute anticariatul a devenit neîncăpător. Sosiseră cei aproape treizeci de membri ai “Academiei Păstorel”, cel mai prestigios cenaclu de umor din întreaga țară. Am avut onoarea să-i cunosc pe câțiva din epigramiștii renumiți ai țării - George Petrone, Vasile Larco, Vasile Vajoga, Eugen Deutsch, Constantin Iurașcu Tataia. De altfel, Petrone este considerat cel mai bun epigramist român în viață.

În Iași, cu ascuțișul lamei,
Învins-au inamici, cu tone,
Cei Trei Ierarhi ai epigramei,
Vajoga, Larco și Petrone.

Nu numai că am fost invitați să participăm și noi la cenaclu, dar Petrone, cel care conducea ședința, ne-a instalat pe Carmen și pe mine lângă el, la prezidiu, ca unii care eram acolo în premieră. La rugămintea lui, am citit fiecare câteva epigrame, primite cu bunăvoință de un public obișnuit de ani de zile cu producții de geniu.
După care agoniștii și câțiva dintre membrii cenaclului am mers la o bere. Din păcate, momentul culminant – o poză de grup – a fost ratat datorită terminării bateriilor. Și îmi stătea atât de bine între Anda Andrieș și Carmen Anghelina !



Ioan Toderașcu, George Petrone, Eugen Deutsch


După Iași, ne-am instalat tabăra în Gura Humorului, un loc ideal pentru a vizita mănăstirile Bucovinei, adevăratul țel al concediului. Dar până la mănăstiri, am vizitat Cetatea Sucevei. Nu intru în amănunte, subliniez doar faptul că pe ziduri, din loc în loc, erau tăblițe care indicau destinația diverselor încăperi, în mai multe limbi.
La un moment dat, nevastă-mea exclamă:
- Uite, aveau și berărie !




Îmi mijesc ochii, după care izbucnesc în râs. Îmi venise ideea unei epigrame, și din aproape în aproape, am ajuns la forma actuală, a unei descrieri de vacanță împănată ici- colo cu epigrame.

Ai lui Ștefan bravi ostași,
La Cetate,-n Berărie,
Se fac pulbere, de-i lași.
…I-au zis, deci, “Pulberărie”.