...și da, nu țipați, e problema voastră că nu știați, când mi-e rău sunt obsesiv…
Mă învăț atât de repede încât derapez, mi se face rău de amețeală, când schimb direcția am senzații de desene animate, dau regizoral - cel puțin treizeci de secunde – din propoziții (patru, așezate unde trebuie) până să țâșnesc în altă parte, și da, jenant, ies din cadru, totdeauna în stânga, de unde vine apoi un nor de praf, din motive de film de audiență generală.
Am devenit atât de frumos încât mi-e rău de oglindă, m-am ras ca să nu mă mai pieptăn, și plec din casă binecuvântând a ploaie sau a ce mai vor ei, după care scriu pe pereți la Romană „Aici a fost Victor!”, dar nu rezist mult fără de mine și caut prize să-mi alimentez mobilul.
Și pe urmă mi-e atât de rău încât mă simt bine în public și mă însănătoșesc în direct după știrile de la ora 5, și nimeni nu mai sesizează CNA-ul deoarece am distribuit telecomenzi și pot zappa de pe mine pe Acasă, nu mai sunt obligatoriu.
Acum pot să dorm, mi-e suficient de rău…