Dorințele ei nu au fost niciodată prea mari. Se mulțumise întotdeauna cu puțin. Dacă alte femei visau bijuterii de valoare, croaziere de lux, mașini scumpe, ea își dorea doar să se plimbe prin parcuri la brațul unui bărbat la care să țină. Mereu stârnea zâmbete când îi venea rândul la exprimat dorințe fierbinți și nu de puține ori fusese ținta unor ironii. Și cu toate acestea ea continua să își dorească același lucru. Era consecventă ca de altfel în tot ceea ce făcea. Cine ar fi putut să o înțeleagă? Multe dintre colegele și prietenele ei vedeau plimbarea asta ca pe o banalitate. Cum ar fi putut cineva înțelege o asemenea dorință?

Ea continua să spere. Aștepta. Avea atâta răbdare că uneori se mira și ea. Își închipuia adesea silueta unui bărbat și pășea alături de ea. Ar fi putut să meargă cu imaginația mai departe și să-și închipuie și că se ține de brațul siluetei. Dar s-a gândit că ar fi părut ciudată așa cu o mână atârnând prin aer și nu voia să dea prilejul unor bătrâne din cartier să-și facă cruci.

Anii au trecut și dorința se răspândise în toată ființa ei. Prinsese rădăcini adânci, firoase și nu mai putea să și-o scoată din minte. Ar fi putut să o smulgă, dar era atât de singură și fără dorințe ar fi rămas și mai singură. Gândul că ar fi putut să o piardă a speriat-o. Trebuia să meargă până la capăt.

Cineva i-a spus într-o zi că dorința ei nu se îndeplinește pentru că nu își dorea cu adevărat. S-a gândit cu mai multă putere din ziua aceea și când spera mai puțin în îndeplinirea ei a apărut el. Era un visător ca și ea. Se întâlniseră întâmplător. La început el nu prea credea în întâmplare, dar l-a convins ea.

Aflase despre dorința ei ciudată și s-a gândit că ar putea să-i facă o surpriză. Știa că de el depindea acum îndeplinirea acesteia. S-au întâlnit în oraș și i-a spus că vor merge împreună să salute parcul. Fără să bănuiască nimic l-a aprobat. Au pornit agale spre parc discutând. La intrare el i-a spus că o dorință e pe cale să i se îndeplinească. Și i-a oferit brațul său. Pentru o clipă a rămas înmărmurită. Nu-i venea să creadă. Dorința ei de-o viață în care nu încetase nicio clipă să creadă se îndeplinea. S-a ciupit de mână ca să se convingă că nu visează. Apoi l-a apucat repede de braț temându-se că s-ar putea răzgândi.

Fericirea îi invadase întreaga făptură. Parcă plutea. Nu mai trăise de mult timp un așa sentiment. Fără să fie răutăcioasă ar fi dat orice să vadă fețele uimite ale celor care nu mai crezuseră posibilă îndeplinirea dorinței sale și care o ironizaseră mereu.

Crezuse cu atâta forță în dorința aceea încât tot universul conspirase la realizarea ei.