Noapte lungă. Lucram la un cadou pe care nu-l mai voi trimite și asta aflu abia dimeneața.
Doar 20 de minute petrecute acompaniat înainte de a pleca. Mama lui de duș! Mai bine nu mă spălam.
Câștigam 10 minute.
Mai pierd încă 45 pe drum. Metrou aglomerat și totuși nu era nimeni acolo.
În sfârșit, serviciu. Și minunea pe care o așteptam: UTP
Un glob albastru apare jos în dreapta și două ecrănele clipesc… o, da!
1000 de kilometri reduși la un metru. O să dorm mai târziu…acum mă bucur.
Oare colegele mele sunt deranjate pentru că ele muncesc în locul meu, cât eu îmi petrec dimineața în absența singurătății? Nu.
Avantajul de a fi singurul bărbat într-un birou cu femei. he, he.
Fac o cafea cu căștile în urechi, țipând înspre microfon, neinteresat că poate sunt cam sonor…de fapt pe nimeni nu intereză, toată lumea este sonoră pe la C.D. și nu mă pot abține să mă gândesc că totuși timpul meu este limitat, fiecare are programul lui, din pacate. Știu, când n-o să mai rezist o să trimit un mesaj…dar am telefonul restricționat…eh, noroc cu colegele!
Momentul a venit și cei 1000 de kilometri mi-au dat un pumn de am amețit… unde este telefonul ăla ca să încep să tastez? Nuuu, e prea devreme, nu acum… mai bine dorm un pic. Ha! Somn la birou și un vis frumos... ei se fac că mă plătesc așa că eu mă fac că muncesc. Și ascult jazz.
Am să fumez… țigări. Ce păcat că mă incomodează tusea asta tabacică… orice pentru a trece timpul și a pleca acasă unde mă așteaptă wi-fi și poate, un prieten care a ajuns și el la UTP.
Hai să vedem dacă wi-fi-ul meu vrea să fie împreună cu UTP-ul tău… așa sigur 1000 de kilometri se vor transforma într-un metru iar beculețul de deasupra ecranului nu se va mai stinge vreodată.
Cadoul e mai ușor cu 2,5 kg și cu o noapte nedormită, dar ce contează când este pentru cel mai bun prieten. Mă bucur că nu am dormit. Ahh…serviciu…ce caut eu aici…aaa, da. Trebuie să am cu ce să plătesc drumul.

Septembrie-Octombrie! Promit!