Vezi, Doamne, altcândva felicitările, laudele ca să le spun neaoș, ar fi însemnat ceva... Să fii cel mai cinstit dintre hoți, cel mai sincer dintre mincinoși, sau cel mai deștept dintre proști - zic eu, nu e o mare scofală... După atât amar de bătături pe suflet nu-i de mirare că nu mă mai poate scoate nimeni și nimic din sărite, sau să mă zvârle nepregătită în miez de mirare... eu știu că totul se poate și că lumea e a celor care vor nu a acelor care pot, că mare e grădina ta și plină e de toate celea...
Mă bătea gândul să mă spovedesc, mă mă povestesc dar uite, nici măcar de asta nu mă mai simt în stare... m-am vindecat de suspine...Doamne, ce bun leac e timpul, nu atât spațiul cât timpul... cică ochii care nu se văd se uită... da se uită, cu trecerea timpului, nu cu trecerea spațiului... că tot vor ăștiă să vadă ce și cum cu gaura neagră, aia despre care se spunea că în nu știu cât timp se face albă... Drăcării, Doamne, un fel de tăiatul crăcii de sub picioare... și să fim cinstiți, oamenii coborâră de mult din copaci, la ce s-or fi urcat iar? A da, pentru tăiatul ăsta de cracă... - fie la ei acolo, găurile astea... unde-i multă minte e și nesocoteală multă... da asta e, sunt și ei oameni și, cică sunt făcuți după chipul și asemănarea ta... eu nu cred, aștia mintoșii de fac răul numindu-l bine, seamnă cu altcineva... Sincer, Doamne, n-as vrea să semeni cu nimeni... Tu trebuie să rămăi deasupra oricărei închipuiri... nu te supăra, dar dincolo de iubirea mea față de oameni, iubire ce include atât calitățile lor cât și defectele, mi-aș dori ca măcar Tu, Doamne, să fii îbtruchiparea corectitudinii, a adevărului și mai ales a înțelepciunii.