iar e șapte treșcinci, de data asta e seară.
m-am întors cu gândul la puzzle-ul părăsit la cafea.

adun cioburile și număr
peste câți ani mă voi căsători din nou
pentru a nuș’ câta oară.

... poate totuși mai apari.

stele cu coadă îmi împroașcă fereastra
cu ploaie și claxoane din alte vieți.

dezbrac încet puloverul verde îmbibat cu pași din Père-Lachaise
(miercuri l-au îngropat pe bunicul…
azi i-am dedicat eu un loc mai aproape de mine.
n-am fost nici lângă el, nici pe la tine, cum mi-am propus .
sunt prea multe intersecții pe quais de la seine,care nu duc nicăieri…)
mă descotorosesc în grabă și de blugi și de pantofii obosiți de lumină
și dansez …

îmi poruncesc să dansez până te voi scoate din oglinzi.
(îți imaginezi cum sunetele se sparg în oglindă și asurzesc starea de grație ?)

îmi torn un pahar de turba rossa adus din veneția,
mai fumez un sfert pachet de dunhill albastru fine cut,
și mă antrenez la ascunderea cartușelor printre cearcăne și riduri.

scot din pubelă resturile întrebărilor retorice,
pun la macerat fraze despre viața la paris,
tai cuvinte din carnea mea deformată
și pun etichetă cu sângele femeii pierdute în mine.

tot nu vrei
să cobori din oglinzi !

cad obosită pe covor am gust de absint din sticla cu van gogh.
schimb discul lui leonard cohen cu norah jones.
(să fiu mai femeie decât mă lasă conștiința...)

mai invetez o semilună de miere,
bună de pus la reverul temerilor ascunse
până îți citesc în priviri :
"aș vrea să ne căsătorim în secret într-o nouă limbă,
unde nu există promisiuni, numai certitudini și stele."

îmi prind stelele în păr și adorm peste cioburi.