Sunt la limită. Zvârcolirile afectului meu insistă să atingă apogeul suferinței. Rațiunea coborâtă la sacrificiu în subconștient își trage suflul pentru utlima bătălie. Ultimele zile mi-au demolat complet rațiunile existențiale. Ce-am construit în zeci de ani prin cultul exacerbat al personalității mele nu se regăsește în vestigii. Luptele de ieri au solicitat azi un armistițiu. Epuizat, am ales să scriu despre inutilitatea acestui război. Pentru că aici nu se iau prizonieri, iar fiecare parte din mine, angrenată în acest război a devenit o rană vie, conștientă de valoarea ei. Până un ieri, care-mi pare acum mult prea îndepărtat, rațiunea și afectul au știut mereu să mă completeze, să-și cedeze reciproc întâietatea salvându-mă de penibil, mediocritate, uman. Duelul lor de ieri mi-a dezvăluit azi, fără să-mi doresc, vidul din mine asimilat prin savoarea unei vieți complicate și duplicitare, iar rațiunea și-a expus silogismele false ale emancipării mele.
*
Azi am avut timp să privesc înapoi. Imensa eroare mi-a revelat portretele tuturor relațiilor umane ratate. Un juriu format din părinți, prieteni și iubite care m-au iubit cândva necondiționat, dar și oameni pe care nu i-am întâlnit niciodată se încăpățânau să mă privească candid refuzându-mi un verdict. Tăcerile lor suprapuse mă condamnau la demență. Armistițiul secret dintre cele două forțe rebele l-am numit ”ziua eutanasiei rațiunii vii”, pentru că rațiunea m-a ținut viu. În fiecare an, în această zi de octombrie, îi voi lăsa Lui vidul. Să-l umple, să-l modeleze, să se odihnească precum în zi de Sabat. L-am renegat demult, îl blamez cotidian, îi anulez sisific existența. Dacă pentru mine nu se mai poate face nimic, Lui pot măcar să-i dedic ziua de doliu a rațiunii mele. Vom sărbători împreună. El, întorcerea mea către umanitate, eu, revenirea la normalitate, anonimat. Strașnică mediocritate mă-mpresoară și mă redefinește total! ...

Cluj Napoca
octombrie, 2008