mă las în genunchi

sarea din răni nu se topește formează cristale
ochii tăi lucesc și mai frumos împrăstie în lume speranțe

mă întind pe spate

restructurez vise
se lasă greu pe umerii mei
răsăritul fără tine

e doar o vizită nu e o
promisiune

îmi adun cu gura fărâmele de gânduri le pun la loc pe
farfurii argintii

nu vreau să te angajez vreau să stau
învelită într-o pătură
în fața focului și vinul din pahar să se prelingă atent printre priviri să formeze cuburi

să îți arăt cum se poate stoarce sucul din toamnă din gutui din singurătate


să rostogolim amândoi infinitul să îl dăm copiilor să facă din el oameni de zăpadă apoi

vom pune la murat nostalgiile
și le vom servi la masa de crăciun