Paul Cornea - Interpretare și raționalitate
Note de lectură

O carte care nu se poate nici rezuma, nici povesti. Cum poți sintetiza sau „descrie” un curs universitar care, practic, ar trebui să se întindă pe cel puțin un an ? După ce citești o asemenea carte, primul cuvânt care îți vine în minte este: copleșitor. Prin vastitatea problematicii, prin cuprinderea unui uriaș material ideatic, prin imensitatea documentării (bibliografia se întinde pe 19 pagini și cuprinde multe sute de lucrări, iar indexul de nume are 10 pagini tipărite cu litere minuscule).
De la primul capitol al cărții, „Înțelegerea”, ești luat „tare”. Și simți că ți-e bine, că profesorul te captează și te duce cu el prin hățișurile ideilor și teoriilor, avertizându-te mereu că lucrurile nu sunt niciodată simple , ba dimpotrivă:
„Faptul psihic al înțelegerii este atât de complex încât nu sunt sigur dacă un singur concept îi acoperă efectiv toate speciile și spețele. E oare acelaș lucru să înțelegi o teoremă matematică, un poem modernist, un sentiment, un mit, o sonată, un vis, comportamentul unui necunoscut, planul unei case,, cauza unui eveniment, funcționarea unei mașini,etc. ?”
Citatul pare să definească însuși modul în care autorul abordează problemele, conceptele, noțiunile : analitic, minuțios, exhaustiv până la epuizarea tuturor laturilor. Îl interesează și ia în considerație cu minuțiozitate de bijutier fiecare fațetă. Autorul te ia de mână și te duce cu el, pe întreg traseul desfășurării ideii. Limbajul e suplu, abundența sinonimelor trădează precum hașurile sau tremurul liniilor la un desen, căutarea conturului ideii.
Precizia se întâlnește cu nuanțarea. Rigoarea cu finețea aproape indicibilă.
Pe tot drumul te ține, te simți cucerit de limpezimea sa de gândire și te încântă eleganța firească a explicațiilor, lipsa de morgă academică. Nu e niciodată distant. Adeseori, aproape colocvial. Sau încălzindu-se, ne face sa-i simțim prezența. Stilul este eseistic, destins. Discuția teoretică se duce la nivelul privirilor noastre. Nu plutește în spații inaccesibile unui nespecialist. Porțile îi sunt deschise oricărui intelectual interesat cât de cât, de idei. Oricărui om care răspunde definiției pe care i-o dă el:
„Omul este o ființă care învață, capabilă să se ajutocritice și să se autocreeze, să-și impună țeluri și să se lupte pentru atingerea lor.” Nu ne lasă timp să ne întrebăm dacă e la îndemâna oricui să se ridice la înălțimea acestei definiții și ne și răspunde:
„Pariul acestei cărți (Căruia îi sunt totuși departe de a nu-i percepe grăuntele de utopie!) este că „se poate”.
De acord, vom zice noi, se poate, dar e greu, foarte greu. Eseistul nostru știe asta. O spune și el :
„ Ceea ce frapează este extraordinara diversitate a înțelegerii la scara interindividuală. Unii manifestă o preponderență evidentă spre viziunile de ansamblu, spre aspectele globale, alții înclină spre particular și concret, au parcă un organ special pentru detalii și nuanțe. Mulți subiecți, probabil majoritatea, formează semnificația sau o asumă secvențial, pas cu pas, fără a opera discontinuități sau salturi. Alții, în schimb, de obiecei mai puțin numeroși, în condiții de solicitare motivată, caută de la sine căi nonrutiniere de rezolvare a unor probleme;....Unii se simt „acasă” în matematică și fizică, excelează în capacitatea de a gândi logic și a raționa deductiv. Alții au o deschidere specială pentru literatură și arte, își stăpânesc anevoie plăcerea de a imagina, de a-și investiga conștiința, în ascunzișurile și subterfugiile ei, de a se lăsa purtați de vibrațiile sensibilității, nu neapărat în crearea de opere, ci în bucuria lecturii, a spectacolului, a concertului, în răsfățul cu culori, sonuri, fantasme, ficțiuni.” (pag. 20-21)
E sceptic totuși în ce privește înțelegerea și îl neliniștește îndoiala:
„Întrebarea e tulburătoare: nu cumva în mod curent ne amăgim continuu – și când ne închipuim că înțelegem, și când socotim că suntem înțeleși? Căci dubiile și perplexitățile mele sunt și ale Celuilalt, de fapt, ale tuturora. Și atunci cum reușim să comunicăm ? De unde senzația tonică pe care o avem uneori că ne aflăm în unison cu iubita, cu partenerul de dialog, cu pagina pe care o citim ? E totul iluzie, cum susțin scepticii ori relativiștii ?”
Preiau întrebarea și mă întreb la rându-mi:
Am înțeles eu oare cu adevărat această carte, sau este o auto-amăgire a mea ? Nu m-am lăsat oare contaminat de plăcerea autorului în a manevra ideile, cucerit de ușurința lui de a disocia nuanțele ? Din fiecare rând al cărții transpare pasiunea de a gândi a autorului. Pasiune care ți se transmite.
Între teorii, sisteme și structuri conceptuale de mare diversitate, profesorul Paul Cornea este un fel de arbitru, un judecător de judecăți. Nu refuză nici o idee „de plano”. Interpretează. Aduce în scenă martori, jurați, Conștient mereu că în nici o „cauză” nu s-a spus încă ultimul cuvânt, lasă procesul deschis, neîncheiat.
Ne transmite la fiecare pas plăcerea sa de a opera disocieri, delimitări, nuanțări. Fiecare concept ne este prezentat în cele mai fine articulații ale sale. Cu conștiința, mereu trează, că este complex, contradictoriu, paradoxal uneori, ca tot ce ține de intelect, de știința mentalului. Complexitate care nu poate fi redusă la o singură dimensiune, la o singură culoare, la un singur sens. Cartea este un model de gândire anti-reducționistă și anti-dogmatică. Tot ce poate fi mai străin de simplism, de confuzia de noțiuni. Cartea pe care o prezentăm se constituie astfel într-un veritabil manual de „gândire sănătoasă”.O carte din care înveți cum să te ferești de confuzia de noțiuni, de înțelegerea falsă, îngustă, eronată, pripită.
Formidabila erudiție a profesorului Cornea nu ne covârșește, nu ne umilește. Se dezvăluie firesc și necesar, în lucru, la nivelul omenescului, colocvial de foarte multe ori. Nu e o carte aridă. Cine vrea certitudini dogmatice, adevăruri simple ( simplificate) nu le va găsi în această carte, degeaba le caută.
Paul Cornea nu e sclavul ideilor sale. Nici al „viziunii” sale. Nu cultivă mituri, nu se lasă mânat de parti-pris-uri rigide. Își taie cărare proprie în pădurea de teorii, idei, concepte, cu o uimitoare agilitate. Printre zeci și sute de teoreticieni pe care îi examinează, îi citează și îi comentează, își urmează drumul lui, așternut pe măsură ce înaintează: gândește în fața noastră. Înaintează pe un traseu al lui, ferit de excese. Paul Cornea nu este optimist cu orice preț, nici pesimist programatic.Temperează conflictul dintre extreme. Se strecoară cu suplețe printre excese. Aproape la fiecare nume mare pe care îl evocă și la fiecare din ideile pe care acesta le profesează, Paul Cornea răspunde cu „da...dar...” Adăugând parcă: Atenție, pericole ! Acestea fiind excesele, absolutizările, simplificările, dogmatizarea, ideologizarea pătimașă,etc. Și încă altele: simularea adevărului, deformarea lui, travestiurile falsului și ale minciunii, intențiile și interesele ducând la manipulări de tot felul.
Dacă vrem să definim această masivă mașinărie ideatică, (pentru că așa ceva este această carte) ar trebui să procedăm precum autorul însuși. El demontează conceptul, noțiunea, ideea, apoi interpretează (analizează) pe rând, piesă cu piesă. Cu prudență, sceptic cu moderație, calm. Uneori cu ironie.
E destul să parcurgi sumarul cărții pentru a-ți da seama cât de masivă este problematica pe care o abordează cu deplină temeritate: ideologia, credința, opinia, rațiunea, raționalul și iraționalul, textul, pretextul, intenția comunicării, falsul și minciuna. Îinterpretarea și interpretarea interpretării. În fiecare dintre problemele abordate, oferindu-ne datele la zi asupra opiniilor și teoriilor vehiculate în lume.
Unul dintre capitolele pe care le-am găsit cu deosebire pasionante în această carte este intitulat „Confruntarea fără de sfârșit între rațional și irațional”. Unde se situează Paul Cornea în această dezbatere ? La sfârșitul acestui capitol ocupând aproape un sfert din carte, el ne răaspunde fără echivoc:
„Prin urmare, care e alegerea bună? Răspund fără îndoieli și fără ezitare – raționalitatea. Dar, se înțelege, în varianta suplă, flexibilă, deschisă, inventivă, conștientă de propriile-i limite.”
Acesta este pariul în care s-a angajat Paul Cornea prin această carte. Pariu pe care, fără nici o îndoială, l-a câștigat. Ne-a convins.