agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-11-11 | |
Continuă să mă uimească primăvara. Această renaștere mă răscolește și mă bucură. Nu este reînviere, ci mai degrabă o nouă naștere. Frunzele, florile, iarba, păsările, animalele – toate se nasc pentru întâia oară. Primăvara este de fiecare dată alta - frunzele răsar fragile pe crengi, mijește de undeva dintre bulgări iarba, păsările învață glasul cântecului, animalele împing cu primii pași scoarța pământului – straie noi îmbracă orice parte-a naturii. Și fiecare primăvară are nazurile ei, năzbâtiile ei, modul ei de-a se maturiza, devenind vară. Vara - o făptură matură în vâltoarea vieții. Apoi toamna, greu de întrevăzut, cu revoltele ei la marginea tristeții, dar și cu bucuriile, plinul, horele ei. Și iarna – în care toate se sting, îndepărtându-se înșăși noțiunea lor, până când totul devine alb, imaculat (un soi de primăvară, dar altfel - în care sărăcesc amintirile, straiele se leapădă, eul se descompune și devine un soi de sine-fragil, în interiorul căruia se ascund germenii unei noi făpturi; uneori mă întreb dacă din această descompunere mai rămâne ceva în urmă sau totul se neagă, în eternitate păstrându-se doar urma, amintirea, până când și ea se refuză). Anotimpurile copiază în carbon gesturile vieții făpturii. Dar nu despre asta vorbeam, ci despre primăvară, despre frunzele care învață să înmugurească, să prindă contur, să foșnească, să comunice… Depre spiritul renăscut! Despre iarbă și altele, despre suflul vital ce face să răsară pe acest schelet – trunchiul cu ramuri, pământul bolovănos, coaja unui ou, sau chiar înlăuntrul altui trup – să răsară viața, seva ce curge prin toate!
Dar eu... ce sunt? Trunchiul, scheletul pe care viața crește, sau doar o frunză supusă unor anotimpuri, un fir de iarbă, un grăunte etc. – ce sunt? Voi avea frunze sau voi fi doar carnea frunzei? Semăn eu ție sau sunt doar parte din tine? Și prin asta tu ești mai aproape de Dumnezeu și eu doar la marginea Lui? Sau...? Să fie oare spiritul o esență ce se ridică din lutul pe care apa îl poartă și îl modelează (sufletul), sau spiritul crează acest trup, condiționându-l, făcând posibilă astfel eternitatea seminței aruncate? Nu știu și nu cred că există un răspuns sigur pentru asta. Dar un lucru știu - amintirea ta rămâne în sufletul Domnului, pe măsură ce îmbătrânește, mai uită, e firesc! Contează cum trăiești atunci, nu? Îndemnul de a îți trăi viața – frunză pe o creangă supusă vicisitudinilor vremii sau unor condiții greu controlabile, sau îndemnul de a trăi pentru ceva dincolo de această crustă, pentru ceva ce rămâne amintire - foșnet de frunze, frântură de cântec, orice răspuns e corect. Există un strat comun în urma acestei divagații – îndemnul de a te bucura de viață, de această sevă ce curge prin noi - totul e plin de suflet, dar un suflet ce așteaptă să-l trăiești, să se ridice. Suflu al vieții care se varsă dinlăuntru făpturii înafară, este ceea ce rămâne, durabil sau nu, venind către spirit sau conturând un spirit, oricum cel mai aproape de spirit câtă vreme seva vieții curge. Este modul nostru de a păși alături de Dumnezeu. Pași de furnică!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate