agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-11-13 | |
Așa începea dimineața, o dimineață transcrisă pe o foaie volantă, o foaie răsucită și îndoită până la limita maximă.
Prezent: Este septembrie 2003, ceața ne pătrunde până la oase prin carnea transparentă, și ne conducem spre groapă ultimile rămășite de cuvinte... Le îngroapă nenăscute încă, sufocate de placenta mimării... Trece prin vene un fior al nemișcării și pleoapele îngheață pentru că venele ramificate ale corpului nu mai sunt vase comunicante... Plouă de jur-împrejurul nostru și păsările nopții ne cad sub tălpi și mormanul de aripi se ridică până la genunchi și ne împiedică precum zăpada să facem pași spre înainte. Timpul trece în spatele umbrei noastre, și un vuiet scurt crapă geamul felinarului. Se clatină pământul și auzim necrologul printre rândurile timpanului, în fragmente... Ne gândim novice că numai parastasul ne va mai aduce la aceeași masă, că numai comemorarea va mai apropia negrul de alb. În mulțimea de privitori cu semnul orizontal de mătase neagră în piept, nu ne mai reculegem pupile, se dizolvă în doliul celorlalți... Se cerne peste umerii noștrii bruma îngerilor și tropăitul cortegiului ne distrage atenția de la coborârea în liniște. Gleznele se afundă tot mai mult în noroi... Mă gândesc că voi aduce noroiul în casă și o să trezesc parchetul și urmele lui vor rămâne imprimate cu forma pașilor... Forma unor păsări bolnave, răvășite... Bătătorim neîntoarcerile, le tasăm ca să tacă, să nu le mai auzim scâncetul și ne vindem liniște unul altuia. Ofilirea sufletului devine proces ireversibil, iar la dreptul de recurs nu mai apelează nimeni... Este prea multă liniște și doar vinul roșu peste țărâna ușoară face să tresară halucinația și să dea impresia de trezire... Noduri de gânduri: De oriunde: " de asta si stăteam atunci și plângeam și pe drum, ca știam că ai rupt definitiv și nu o să fii în stare să mă întorci”… Imperfect: E ultimul crez rostit în gând, murmurat vântului și ploaia dintre coastele toamnei nu mai contenea să ne risipească pe sub strașini rătăcindu-ne originile… Apusul se prelingea de tocul geamurilor și câteodată se furișa sub prag să audă cearta noastră lumească, firească… Atât de calmă… Somnul se împleticea printre degetele miezului nopții și refuzam să credem în aceleași întoarceri firave și bolnăvicioase, care se tot repetau. Clepsidra din fereastră cronometra ritmicitatea ideilor pozitive. Era delirant să privești frecvența schimbărilor ce nu le mai cuprindeau esența nici căutătorii de aur. Se izbeau de intenții forme distorsionate de fapte și malformațiile lor creșteau în palmele noastre ghimpi deformați, hibrizi gata de atac și începuturile deveneau condamnate la detenție... Luciditatea devenea singurul dușman intern. Se investea tot mai mult în ireal pentru că realitatea începea să fie nocivă, să dăuneze continuității. Se auzea zvon că se face licitație cu măști ale plăsmuirii și valoarea lor creștea alarmant de la o oră la alta... În spatele cumpărătorilor se făceau recrutări pentru noi actori în rolul de: „propria viață” și mulți se retrăgeau când li se cerea să-și scrie o prezentare, să se autodefinească sau o numele pe o tăbliță... Fulgurațiile întunericului ne apropiau de amorțeală și distingem târziu nuanța irisurilor de non-culoarea timpului. Se repeta frenetic același vers că urma și iertarea sunt inseparabile, au același sens și orele râdeau în hohote în spatele noastru că au din nou victime care o să cadă din naivitate în bătrânețe timpurie. Călătorul ce bătea în ușă era iar Iannus ce aducea în pumni sămânța duplicitară a contextelor. Este un an aparte, de aceea nu este definitiv, este în construcție, este încă noapte și plouă de prea mult timp și încep să mă întreb dacă rațiunea nu se îneacă de la atâta ploaie, dacă nu se calcă pe vârfuri cu oamenii… Se izbesc de gânduri fragmente de comemorări... de risipe... și luciditatea devine iar, inoportună, singurul dușman... Sunt fragmente de cuvinte care păreau ireale pentru că realitatea lor seceră... Trecut: De pretutindeni: „ da... ai avut dreptate, nu te-am mai putut întoarce din drum...” A fost 2007, o iarnă, o înflorire, o vară, o descompunere... Iarna geamănă a uitat să coboare... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate