agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-11-16 | |
,,Mineri morți!’’, ,,Carnagiu la Petrila’’, Tragedie în mină!’’.... titluri sforăitoare, dudui care par afectate, atât de afectate încât anunță unei țări întregi ,,după intrarea salvatorilor în subteran, situația s-a schimbat radical, cu 180 de grade, chiar cu 360!!!’’. Analiști politici aserviți diverselor grupuri de interese, jurnaliști care încurcă timpurile verbelor, politicieni în goana după voturi - toți și-au sacrificat seara de sâmbătă și-au venit în fotoliul de invitat în direct al vreunei televiziuni, având în ochi sclipirea celor care asistau la spectacole sângeroase în Colosseum.
În clipa când gazda, un sex simbol cu sânii la vedere, care pronunță ,,ortaci’’ și ,,măruntaiele minei Petrila’’ la fiecare zece secunde, țuguindu-și buzele rujate excesiv, anunță că are noutăți de la fața locului, tresar și-și ațintesc ochii asupra ecranului, ca niște pisici la gaura de unde ar putea ieși șoarecele! Timp de optsprezece ani, minerii au fost judecați în turmă, la pachet, pentru mineriadele care au adus României unul dintre cele mai mari deservicii! Nimeni nu poate să susțină că acele acte de bestialitate n-au fost comise dar dacă s-ar fi dorit, vinovații ar fi fost găsiți și pedepsiți. Numai că acest lucru este imposibil pentru că la originea mineriadelor stau interesele politice ale celor care și-au bătut și-și bat joc în continuare de toți românii: care-i învrăjbesc, îi sărăcesc, îi umilesc și le fură până și speranța. În afară de acest aspect, nimeni nu s-a gândit vreodată că mai mult de jumătate in minerii Văii Jiului n-au participat NICIOATÃ, la nici o acțiune dementă condusă de Cozma sau concertată de Iliescu et comp. Ei au fost etichetați în bloc, la fel cu ceilalți, copiii lor au fost umiliți prin școlile pe unde au ajuns studenți, ei înșiși au fost tratați ca niște animale când spitalele din București refuzau cu obstinație să primească MINERI! Valea a fost jefuită în mod sistematic de către mahării care acced acum la cele mai înalte funcții – a fost atât de ușor... mai ușor ca în orice zonă a României! Toate știrile care proveneau din Vale, erau de la brutele cu fețele murdare de cărbuni! ,,așa le trebuie! Să nu mai calce prin București!’’ Acum privesc la trasmisiunile în direct și mi se întoarce stomacul pe dos la cinismul acestui circ mediatic, acestei lupte pentru audiență duse de niște indivizi.... de-un comic grotesc! Reporterii vor sta la gura minei ca niște hiene să prindă vreo bucată de carne friptă, în exclusivitate! Vor trasmite cu ochii gogonați și de lângă coșciugele lor, filmând familiile, copii orfani sau tabloul de familie din sufrageria mortului! Peste puțin timp vor scoate de la arhivă imaginile brutelor în salopete de miner care agită bâtele asupra mulțimii! ,,Mama lor de mâzgăliți! I-aș pune la zid! PE TOÞI!’’ ........................................................................................................................................................................ Între timp, tata face o ieșire cu ,,băieții de la filială’’ ca să populeze cu păstrăv două pâraie. Luni o să intre în șut, scârbit de tot și de toate și-o să ne auzim undeva luni seara! * * * La mulți ani! Tati – te iubesc (o să încerc să fug acasă marți, de ziua ta)
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate