Oare ceața?


Sa fie ceața vinovata de faptul ca nu am chef de nimic?Telecomanda televizorului stă aruncată pe un fotoliu parcă bosumflată că nu o bag în seamă. Modem-ul clipește arătându-mi ca pe net se desfăsoară o activitate frenetică.Gândurile îmi zboară aiurea,nereușind să se fixeze de nimic.Casa e pustie fără copii care sunt la școală.Lipsesc și certurile lor copilărești dar atât de antrenante.
Ce aș putea să fac? Nu am nimic incitant de citit. Dar îmi trece un gând prin minte. Ce ar fi să încerc să scriu eu ceva?

E luna iunie.Ionuț a ieșit la joacă, în curte.Căldura face ca totul în jur să fie amorțit,chiar și orătăniile de curte s-au ascuns la umbră.
Fără să-și dea seama, pașii îl poartă spre casa veche din spatele curții.E casa în care au trăit bunicii săi,construită chiar înainte ca părinții lui să se fi născut.Podul ei îl atrage ca un magnet,poate și din cauză că este un teritoriu misterios.Scara este la locul ei așa că din câteva mișcări Ionuț se afla în pod.
Timp de câteva clipe nu văzu nimic fiind orbit de trecerea bruscă de la lumina zilei la semiobscuritatea din podul prăfuit.Încet,încet,ochii i se obisnuiră si el începu să studieze vechiturile.Erau foarte multe lucruri care nu mai aveau o utilitate și fuseseră depozitate acolo.Se vedeau componentele unui arhaic război de tesut,perii folosite pe vremuri la pieptănatul câlților,vase vechi de lut,întregi sau ciobite,rame de fotografii scorojite de trecerea timpului și alte obiecte vechi pe care doar spiritul de economie al țăranului român le salvase de la distrugere.
Privirea lui Ionuț fu atrasă de un cufăr de lemn pe care se mai vedeau urme de vopsea de un verde cazon.Cineva fusese in armată sau chiar pe front cu această valiză.Curiozitatea ii cerea să o deschidă ceea ce și facu fără mare efort.În cufăr erau haine militare iar deasupra străluceau,sfidând trecerea anilor,două decorații militare.Cizmele militare aflate sub haine erau parcă gata de a fi purtate la paradă.Ionuț nu rezistă tentației și le trase pe picioare.
" -Înainte!!!La atac!!!tună locotenentul Ion Ionuț,năpustindu-se în fruntea plutonului său spre transeea inamică."
-Ionuț,hai la masă!Unde esti copile? se auzi vocea mamei.
-Vin imediat,mama!se grabi el sa inchida cufarul.

...Toata vara aceea urmasul locotenentului Ion Ionut si-a petrecut-o in podul casei bunicilor.

Dupa 30 de ani

-Se acorda premiul Societatii Romane de Istorie domnului Ion Ionut, ale carui lucrari, referitoare la marea conflagratie mondiala, ne fac sa traim acele evenimente de parca am fi participat direct.

P.S. Oare in acel pod s-a intamplat ceva magic sau un copil a visat cu ochii deschisi ceva ce i-a marcat ulterior viata?