când digul e acum cu scară și-n mine-i gara din deșert tu faci un iar să fie iară și eu să pot să cred că iert rafala vântului pe plajă ce smulse jar din pipa mea ce se aprinse-n apăsarea cu urmele de praf de stea... eu fug cu câinele pe plajă și-ntr-un galop și dintr-un val ghicesc pe unde-mi este casa și-i iedera ce crește-n mal trecuse umbra de amiază și-a dat să cânte a tăcere foșnind prin frunzele căzute bobocul florii din părere de fac oprirea între stații și pun volanul pe cadran tu mă atingi de clipa lungă și faci să țină azi un an... ecou târziu din prea devreme la digul frânt să-mi țină scara un vin de țară și o pipă păstrată-n ceas de Timișoara bătu-n vecernie pendulul din turn de far sclipind departe un loc geometric cu modulul făcut să țină semn de carte...


am sărit peste întrebarea serii ne-am privit și-am zâmbit a remiză...


se-nclin icoane pe perete aștept să văd de ce se-nclin și-n așeptarea fără parte închin tăceri cu vechiul vin revin și tac și cânt a seară și marea cântă-n gândul meu și văd cum farul fuge-cheamă cu rază-n ochi de Dumnezeu de tac ori cânt și seara trece de fug cu ziua ce-a trecut rămâne un lătrat de câine cu cântul orbului meu mut pe pânza lui cu alb de spumă dintr-un albastru de azur pictez cărarea ce coboară pe portativul cel mai pur refug și parcă-i altă fugă din ce credeam că-i joc de zaruri dar dintr-un unghi și-n capul scării e masa pietrelor din daruri altar din gândul fericirii lătrat de seară și-o cântare din valul clipelor solare fugit de țărm adânc în mare în colțul tablei stă o tură și-n L de ea bălanul cal nebunul e-n diagonală și peste toate trece-un val revin aștept și fac mutarea uitând în floarea de cais un cânt mai vechi cu altădată furând poveștile din vis...

ecou târziu din prea devreme trânti o bilă peste scheme lovi-n popice cu dileme și se opri-n... rafala vântului pe plajă...




Constanța, 20 noiembrie, 2008
(constantei din D)