Si daca am gasit puterea sa recunosc greseala, m-am vindecat de indiferenta? Nu mai sunt un copil? Nu, nu mai sunt... Imi lipseai, copilarie, cu toate farmecele tale... De atatea ori, in toata singuratatea apasatoare a ceea ce devenisem, te-am strigat.
...pentru ca atunci nu stiam ce inseamna puterea de a alege. Si acum ca pot, ma satur sa tot aleg. Sa se intample!
... Si Dumnezeu care m-a lasat sa plang pentru prima data in camera intunecoasa, stiind ca nimeni nu ma aude. Si am plans pana am lesinat.
... Inca o ora si ma urcam pe scena. Jucam. Pentru prima data in viata mea. Imi stiam replicile atat de bine. In ora aceea lunga si umpluta de fete ce se strambau pe langa mine si de rasete ce rasunau zbuciumat peste tot, in acel timp dilatat, mi-am pieptanat buclele si m-am uitat senina in oglinda. Aveam sa joc. Sa ma joc de-a omul mare. Cat asteptasem!
...Am mintit ca sa ies la joaca. M-au lasat. Am venit in casa cu genunchii juliti, urland dupa atentie... M-au luat in brate, pe rand si m-au incurajat...o sa cresc mare...
...Am crezut ca-l iubesc pe colegul meu de gradinita, imi faceam planuri si in pauza de construit castele de nisip, ma uitam la el, gales credeam eu... A uitat de mine si de toate declaratiile pe care mi le facea, asa peltic cum era si blond...
... Nici copil n-am mai ramas, nici de plans pana sa lesin nu mai plang, nici de jucat in piese complexe nu am mai jucat, de jucat am uitat de mult cum se face, genunchii mei rotunzi inca mai poarta urmele tale, de iubit...in cu totul alta maniera... Am ramas cu gandurile acelea nebunesti legate de omul mare ce voi ajunge, intr-o zi, cand nu voi mai fi copil... Castele de nisip sunt gramezi de cenusa, cu care de multe ori imi acoper mintea obosita de alegeri... Aleg! Daca as mai putea sa te mai aleg inca o data pe tine...cu toate farmecele tale...