Ne naștem ca o flacără. Din două bucăți de materie, noi oamenii ne naștem din părinți, iar focul din ciocnirea unei bucăți de metal și o piatră, având între ele o scoarță de copac uscată, pe care bunicii o mai numeau și iască. Venit-au chibriturile la foc. La oamenii mai vechi decât chibritul, venit-a roata. Apoi a apărut bricheta cu benzină, cu gaz, având drept amnar rotiță și piatră. La noi oamenii motorul cu aburi, ardere intensă (la fel musculiței din reclamă). Urmată urgent de focul cu aprindere electronică. Moda umană schimbatu-s-a și ea. Calculatorul cu mult mai tînăr decât quarțul, dar mai folosit. Copiii făcuți de alții, apoi înfiați.
Toate acestea sunt arderi degeaba. Amnarul dă focului scânteia, omul se arde de multe ori fără fum, cei mai mulți dintre noi nu lasă nici un semn al trecerii lor pe pământ. Aprindere irosită sau perpetuare?
Dar nu numai astea par arderi degeaba. Poți scrie o tonă de cărți de nu crezi nimic din ceea ce-ai scris. Poți citi bibilioteci de rămâi doar cu cititul, iar numele îți rămâne consemnat aidoma nebunului ce dat-a foc bibiliotecii din Alexandria. Poți filozofa cât o sută de filozofi, dacă filozofia ta este strâmbă. La fel poți înțelege toți oamenii acestei lumi, de tu nu știi să te faci înțeles sau tu pe tine nu te poți înțelege.
Minciuni poți spune. Farse poți face, gogomănii, oricărui om, dar toate și după toate acestea nu rămâi decât cu ce rămasese focul aprins într-o mână de paie.
Flacăra copilăriei se naște odată cu noi și să nu uităm domnilor, se și stinge la o anumită vârstă, mai devreme sau mai târziu. Depinde de noi cum vrem sau cum suntem făcuți să vrem să ne maturizăm. Dar ea renaște la artiști ( și nu numai), întărind fiece trăire uitată în clipa prezentă. Copilăria. Dar divin, rămâne în fiecare din noi, mai devreme sau mai târziu, ea dă valoare înnobilând operele de maturitate. Opere artistice sau nu, de caritate sau distructive. Fiecare își are opera sa. Nu putem arde cu toții în același timp, flacăra fiecăruia se naște atunci când găsește loc și timp. Aprinderi de mai devreme sau de mai târziu, de mai aproape sau mai departe.
Nu poți spune sau pune o vârstă unui începător. Totul în lume se învață și nu poți pune limită de vârstă învățăceilor, cum la fel, de nu ai învăța la vreme, de vrei și ții cu tot dinadinsul, poți să o faci și la maturitate, nu poți să numești tânăr pe artistul începător de patruzeci de ani, ce are curajul să-și facă public ce lui îi pare frumos, totodată plăcând și altora. Nu cred că cel ce scrie nu este un începător în ale scrisului. Chiar dacă a publicat la zece ani sau la o sută. În artă și în viață găsești tot timpul ceva ce nu ai știut sau ceva nou. De aceea nu poți da vârstă consacrării sau numi începător pe cel ce a început viața aristică mai târziu. Cum altfel am fi aflat de Plinius cel Bătrân? sau credeți că o scrisoare trimisă de nea Ion lui nea Văsîi va fi vreodată licitată la Londra? Chiar dacă acea epistolă va fi citită peste o sută de ani, chiar dacă ea conține multă înțelepciune....
Deci cum scriam mai înainte, nu poți da vârstă artiștilor, deoarece sunt opere de început la optzeci de ani și opere de maturitate la șaisprezece. Și cum spuneam în titlul acestea, sunt arderi dar nu degeaba. Cu toate acestea, e diferență între o sută de volume și zece mii, un șlagăr sau o operă, un tempera pe o coală de hârtie la cinci ani sau volumele de artă a marilor pictori. E diferență și între zonele în care te înscr (pur geografic) deoarece e una să îți faci apariția la Cuca Măcăii și alta în București. Dar toate acestea ți le rezolvă doar hazardul, tot el îți poate da un loc ce poate fi chiar bine meritat.
De nu mă credeți?
Luați un baci ce scrie poeme, cunoaște dânsul definiția ritmului sau a rimei, nu cred. Cum nu îl va interesa intensitatea versului alb. Dar stai. Stai și ascultă-l. Ascultă poemele lui și ai să vezi cum îți clocotește pământul sub picioare, ia aminte la vântul ce bate la fel cu rimele lui, la câini ce latră ritmat la lună. Atunci, frate al meu cu trei facultăți, bucureștean sadea, aruncă pixul, stiloul sau pana, dă dracului cu ele sau cu unul dintre și vino sus la munte. Revino iute, iute la stână în natură.
Arderi degeaba? Cred oare în ele? Transpuneri de stări sufletești ce te fac să gândești de două ori înainte de a te apuca să scrii. Dar ce fac? Scriu și vorbesc despre mine la persoana a nu știu câtea, de parcă ar fi vorba despre un altul. Nu de alta dar mă uit la mine cel ce scriu și mă gândesc la cel pe care îl vor Uniunea Scriitorilor. Sunt un provincial ca și mulți alții, asta sunt și ața vieții s-ar putea să mă ducă în altă parte, dar și acolo unde voi fi tot eu voi rămâne. Nu sunt un tip reprezentativ, nu sunt un cineva în literatură. Dar dacă sunt repezentat de cineva doresc și eu să știu pe ce criterii a fost ales cel ce mă reprezintă ori de au fost impuși de U.S. Ai lor sunt iar pe unul ca mine mai nebun sau nu știu cum nu mă vor repezenta.
Întra-devăr sunt buni condeierii noi. Cei aleși de U.S. dar parcă mai suntem și alții și noi cei ce trăim în alte locuri și nu ardem degeaba. Nu suntem întra-devăr brichete cu quarț, dar nici nu scriem pe bucăți de papirus uzate. Se poate să nu fiu nici un băț de chibrit, dar nici nu vreau și nici nu pot să cred că am trăit degeaba.
Arderi degeaba, asta ar putea defini crezul celor de la U.S. Despre provincia mai toată. Arderi în van pot numi colocviul din "Sala oglinzilor". Deoarece o mână de oameni, nu pot să știe tot ce se scrie în țara aceasta.
Începători pot fi și cei mai în vârstră, dar scriu bine. Ori eu sau noi nu avem niciun merit deoarece nu am avut cum să scoatem mii de volume. Dar domnilor bucureșteni plecați de la țară, uitați că în provincie există sute de edituri mai mici, puteți să-i întrebați pe editorii care de multe ori sunt și redactorii, corectorii și criticii de carte. Poate așa ați fi descoperit noi oameni care scriu, așa cred că ar fi fost mai echitabil și pentru unii și pentru alții. Ați aflat astfel curentele literare și artistice în care ne aflăm zilele acestea.
Dar asta este și acesta este crezul meu. Păcat că unii mai cred că totul începe și se termină cu Arderi Degeaba.