Mă deranjează și pentru moment mă blochează emoțional când cineva își permite mai mult decât îi ofer să aibă anumite confidențe cu mine! Din păcate, nu stă în puterea mea de a converti această lume într-una mai manierată! Manierele poate țin de educație, de caracter, de respectul care îl consideri cuvenit pentru ceilalți care te înconjoară, de felul tău de a te manifesta atât public cât și latent, cu tine însuți. Manierele nu le dobândești neapărat urmând un curs de educație și nici o facultate prestigioasă. Manierele țin deseori de bunul simț, pe care eu îl așez pe scara valorilor umane pe primul rând. Iar acest bun-simț presupune întocmai a ști locul tău în banca vieții, a nu trece cu vederea respectul pe care celălalt ți-l oferă, a nu face neobservat modul cu care alții te tratează, pentru că este măsura cu care trebuie să îi tratezi și tu pe ei. Admit că este posibil ca majoritatea dintre cei considerați persoane manierate să aibă o vastă experiență de viață, o mai bună instruire în această școală, au mers mai mână în mână cu situații în care se cere tact, confidență, modestie, inferioritate... câteodata foarte necesare. A fi uneori umil și modest, presupune mai mult decât a avea știință, carte... pentru că, în funcție de situație, presupune a avea tact de fapt și a aborda cum se cuvine însăși ea, viața! Așa cum au existat și continuă să existe mari genii, această lume este pulverizată și de multe mediocrități. Mediocritatea umană își are originea în trufie, în îngâmfare, în încrederea excesivă pe care deseori -greșit- o considerăm că ne-o poartă ceilalți. În relațiile noastre umane de zi cu zi, sociale efectiv, a spune un "Bună ziua!" este esențial, a spune un "Mulțumesc!" este politicos, a face uneori conversație despre starea meteorologică, despre un film, o carte sau o rețetă de bucătarie este vital existenței umane, comunicării necesare nouă, celor care împărțim de fapt această existență zi cu zi. A da un sfat - DOAR atunci când ni se cere- este amical, a ajuta atunci când cineva are nevoie este solidar, însă atunci când de la aceste lucruri care nu fac altceva decât să întrețină într-o manieră frumoasă existența umană se trece la ceea ce noi numim confidență, fie chiar și cu cel mai bun prieten, nu ne permitem să fim abuzivi. Sau cel puțin buna conduită ar trebui să nu ne permită să fim abuzivi... și astfel s-ar rezolva o multitudine de situații urâte create între noi, persoanele "civilizate". Însă greșeala noastră, a vostră, a celor care o fac, este că o dată avută o minimă confidență cu o persoană, care fie ne-a cerut un sfat, fie ne-a povestit puțin mai mult despre viața sa privată, ei bine, o dată avute aceste mici, nesemnificate confidențe, noi, NOI, considerăm a ne permite mai mult decât ar trebui cu acea persoană. Așa devenim invadenți, abuzivi, grosolani, nesimțiți... Întrebăm fără doar și poate cât câștigă, cum se înțelege cu soțul, cu soacra, cum a făcut un nu știu ce împrumut, ne exprimăm opinia cu privire la faptul că mașina cumpărată e urâtă, că nu se îmbracă prea bine, că e cam grasă sau cam slabă și că părul îi stă oribil. Nu vedem nimic nefiresc și nu înțelegem de ce s-ar putea supăra o persoană căreia i-am spune toate aceste lucruri, doar suntem buni sau bune prietene, ne permitem la o adică anumite confidențe. Însă dragii mei, cei care greșiți sau cei care sunteți victime ale acestor astfel de persoane, confidențe sunt acelea mai sus menționate ca fiind starea meteorologică, filmul și cartea, nu aceste lucruri care le considerați un adevăr ce trebuie spus -în față- legat de viața strict privată a cuiva. Dacă am fi mai tacticoși măcar cu puțin, poate că existența asta ar fi muult mai manierată. Iar dacă ne-am cunoaște bine locul și am fi capabili să distingem relațiile inter-umane și rolul lor în societate nu s-ar mai vorbi sau scrie niciodată despre grosolănie, tupeu, nesimțire și impolitețe... pentru că nu ar mai exista! Vă doresc să tratați viața cu mai mult tact, măcar de acum înainte!