Și am lăsat să curgă totul, mai înainte ca șuvoaiele să fie ecluzate într-o lege. Peștii ciuguleau momeala și plecau liniștiți spre adâncuri. În vremea asta, pescarul era și el înghițit de o mare-ntrebare. Hălăduia prin abisul acesteia și uitase de scopul mult mai pragmatic al venirii sale pe mal. Iată-l cum se oprește pe marginea unui șanț, își aprinde o țigară, tușește metodic și se întreabă: „Care pe care? Nu cumva rolurile se inversează, înghițitul să fie înghițitor și viceversa?”

*

Și-acum las totul să curgă la întâmplare, oricum ordinea vine odată cu pașii următori. De parcă ai urca o scară de neevitat: la stânga, prăpastie; la dreapta, un zid muntos; în față, apele revoltate; în spate, fumul mai gros decât zidul. Și-atunci, cum să alegi altceva decât verticala amețitoare din centru?