Tu,muritorule de rând,cu tine vorbesc.
De ai să ajungi cândva să te intrebi cine ești,de unde vii si unde vrei să ajungi,privește cu atentie in jurul tău și vei găsi răspunsul.Eu l-am găsit.
Sunt cineva,vin de nicăieri,mă indrept spre undeva șiii caut nu știu ce.
Mă dor picioarele de atâta umblat și mă așez undeva să mă odihnesc și să-mi scot ciulinii din tălpi.Epuizată,privesc în juru-mi.Nu mică mi-e mirarea când observ că am poposit pe ruinele unui turn construit din minciuni.De obosită stau și le ascult.Simt că-mi face bine să mă amăgesc puțin și mi le insușesc ca pe cele mai frumoase adevăruri spuse vreodată.Mă hotărăsc să rămân cu aceste ruine că doar nu sunt a nimănui.Nu mă intreb de ce.Nu am timp.Mi le iau in spate și pornesc la drum.De la un timp,ruinele turnului se fac atât de grele că le-aș abandona cu dragă inimă darnu-i ușor de loc.Dimpotrivă,e atât de greu că imi pare imposibil.Pasii imi sunt tare grei și mă doare sufletul.Sunt obosită.Vreau să scap.
-Doamne,cu ce ți-am greșit de mai pedepsit asa?!
La strigătul meu apare in față-mi un îngeraș alb,firav cu o aripă frântă.
-Nu-l mânia pe Dumnezeu,el nu are nici o vină.Tu ai ales să fie asa dar dacă vrei,te salvez.Uite,vom merge mână in mână tot drumul vieții și te voi ocroti de toate relele.
Neîncrezătoare,incep să râd și o fac din ce in ce mai tare.
-Tu,cu ce mă poți tu ajuta,nu te uiti la tine?!Nici pe tine nu poti să te ajuți!
Speriat,îngerașul pleacă.Se-ntoarce-n lumea lui.
Eu,merg mai departe dar drumul este tot mai greu.Din când in când mai cad.Îngerașul,care nu știu de ce mă mai ia în seamă,apare din nou,din nou mă ajută să mă ridic dar în tăcere și dispare.Nici nu apuc să-i mulțumesc.Îmi iau din nou drumul în picioare și pentru că-mi este tot mai greu,privirea mi se duce tot în spate.Mă poticnesc tot mai des dar mă ridic.Probabil furios pe mine,îngerașul alb cu aripioara frântă apare din nou și-mi spune:
-Știi,Domnul Dumnezeu ți-a așezat chipul pe fața trupului ca să vezi pe unde mergi,nu pe unde ai trecut.Privește-n față și măcar de acum încolo, vezi pe ce drum o iei.
Obosit să mă tot ajute,pleacă iar în lumea lui.
Eu,încăpățânată cum sunt dar și de oboseală,privesc tot în urmă,bombănind:
-Dacă nu făceam....
-Dacă nu mă amestecam....
-Ce bine era să....
Și uite asa îmi otrăvesc și dramul de putere care mi-a mai rămas cu regrete.Cad din nou.Din nou strig la ceruri dar acum apare un înger negru,voinic,cu două aripi vânjoase,mă ia in brațe dar nu-mi mai dă drumul.Știu cine e dar sunt prea obosită să mă mai opun.Mă abandonez liniștită in brațele-i vânjoase și privind tot în urmă îmi spun:
-Aici voiam să ajung dar nu acum.Pe el îl căutam dar nu acesta este drumul pe care trebuia să merg.E prea târziu să mai aleg.