Aș vrea să pot cânta cuvântul, precum Vieru a cântat-o pe mama sa.
Să învățăm de la Vieru modestia în măsura în care el a învătat-o de la spic.
Vieru rămâne nemuritor precum iarba: cuvântul lui poate răsări ca un fir de lumină și pe-un suflet împietrit.
Cel mai puternic barbat al Neamului: prin „ Legământul” său Vieru a legat înapoi Basarabia la locul cuvenit.
Cuvintele stoarse din lacrimile lui Vieru sunt mir pentru rănile noastre de dor de Þară, de Limbă, de Mamă.
Am avut noroc de Vieru că a înrudit ochii românilor de pretutindeni cu floarea dulce de tei.
Prin lacrimile lui Vieru Dumnezeu s-a făgăduit iubirii de Basarabia orfană.
Iubirea de cuvântul mamei am moștenit-o din testamentul literar lăsat de Vieru.
Fiecare l-a înțeles pe Vieru în felul său, eu - cu lacrimile unui exilat în suferință.
Suferința-mi a avut un rost : ca să înțeleg rugăciunile înțeleptului Vieru de drag de viață.
S-a încercat de repetate ori să i se lecuiască inima lui Vieru, dar, ce folos, dacă nu se putea scoate sârma ghimpată de pe Prut.
După lacrimi se recunosc cei ce sunt de-o simțire cu Vieru.
Cu gura lui Vieru Dumnezeu încurajează femeile să nască.
Nu pe fiecare ales al său natura îl întâmpină pe primul drum de după viață cu pomi înflorind de chiciură ( flori nenumite în care s-au transformat lacrimile ceții)
Mai înțeles de simplu ca Vieru nu poate nimeni doini în limba dorului.