agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-01-21 | |
„astăzi ne confruntăm cu o adevărată provocare...” și mesajul nu s-a risipit în neant, mesajul s-a înfipt în inimile celor 2 milioane de specatori și a câtor altor alți telespecatatori... De ce un astfel de mesaj pătrunde în conștiința oamenilor atunci când președintele Americii îl transmite și, de ce se pierde în neant atunci când președintele României ar face același lucru?
Pentru că președintele Americii se adresează unei națiuni. Pentru că într-o națiune care se bazează pe crezul propriei sale deveniri, președintele se identifică cu poporul, cu credința acestuia, cu idealurile sale. El luptă pentru o funcție după care, aflând-o, el își înțelege menirea, se simte umil și dator: dator să ducă cu fală pe umerii săi crezul națiunii, să vegheze la împlinirea idealurilor acesteia, să plângă și să râdă odată cu poporul său. Mă întreb ce îndeamnă individul spre manifestarea aceasta, în general și în special? Ce îndeamnă individul să se autodepașească, să intre în concurență cu ceilalți, să îi stăpânească, să îi conducă, ori să-i manipuleze? Și atunci când obține această putere către ce se va îndrepta? Care sunt senzațiile care îi aduc împlinirea? Cât își mai datorează sieși și cât mai datoreazâ altora? Unde este pragul interesului ori al nepăsării pentru cel care dobândește puterea sociala supremă? Cât este instinct în vederea perpetuarii genei personale și nevoia de a asigura acestei gene veșnicia în același mediu și cât este conștiința? Cel care gustă din cupa puterii devine dependent? Se mai poate detașa el de exatazul trăit? Devine el însuși provocarea sa, ori se pune în gardă în fața oricarei provocări? Și-n timpul care trece, mă trec și eu și caut a mă veșnici mereu, mereu... Să fie veșnicia dorința supremă? Și gena transmisă să fie siguranța existenței veșnice? Să fie oare provocarea cu care se confruntă astăzi America consecința autosuficienței în condițiile în care cel care a condus națiunea în ultimii ani nu s-a dovedit a fi adevăratul conducator, ci doar o genă lăsată spre a învinge veșnicia, ori doar o manifestare naturală a unui sistem care, ca orice alt sistem, ciclic refulează și apoi se autoreglează spre o altă direcție de manifestare? De ce noi nu suntem o națiune?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate