Dorind să-mi aduc și eu contribuția la perfecționarea tehnicilor de epigramatizare a societății, am descoperit întâmplător, în dorința de a fi cât mai succint și convingător, că un vers poate ajunge de la zece silabe, la trei sau chiar mai puțin, păstrându-și înțelesul. Și o pot demonstra.
Pentru aceasta, am nevoie de un voluntar. Glumesc, stați jos! Epigrama cu gramaj mare în faza inițială, sună așa:

Mi-ar trece, poate, timpul mai ușor
Dacă-n acest imens Atelier,
Aș întâlni măcar un editor.
Și aș găsi un pic de levier.

Titlul, perfect adaptat mesajului, este "Ce bine-ar fi!". Analizând eu metrica, pentru că mă Rodea-n creieraș curiozitatea "care ești mă, iamb, care, dactil și de ce naiba sunteți așa mulți?", am pus mâna pe pix și, harșt! a rămas așa:

Ar trece timpul mai ușor
Dacă-n acest Atelier,
Aș întâlni un editor.
Și aș găsi un levier.

Trecând peste emoția generată de bucuria acestei virtuale posibilități, am descoperit că primul vers putea fi lejer înlocuit cu: "Mai am acum un singur dor" și, prin simplificare, ajungem la forma:

Mai am un dor:
Atelier.
Și editor.
Și levier.

Japonizând haikuistic, si pentru a reduce la trei silabe, am renunțat la "Atelier" (levierul putând fi folosit cu succes chiar și în afara lui) și am apelat la tradiționalul "lerui ler", deoarece cred că și stramoșii noștri ar fi scris această epigramă, dacă ar fi trăit aceleași împliniri:

Am un dor:
Lerui ler.
Editor.
Levier.

Păstrând ideea, se poate și mai mult. Exemplific prin prescurtarea prescurtării unor stihuri a căror reproducere este inutilă, ele fiind deductibile:

Am un dor:
M-aș.
Editor.
L-aș.

Subiectele rămân subânțelese, iar intențiile bineînțelese, dar încă se mai poate reesențializa esența, până la perfecta formă monosilabică, păstrând nealterat sentimentul profund exprimat:

Dor:
M-aș!
Or...
L-aș!

Vedeți ce simplu e?


P.S. Pentru a evita interpretarea incorectă, redau aici epigrama:

Mai am acum un singur dor:
C-un editor pe țărmuri m-aș
Plimba, să-ntrebe,-l iubesc or...
C-un text la "reco" sigur l-aș!