Ne-asezam de-atatea ori pe cate un scaun intr-o bucatarie sau poate pe o canapea comoda cu gandul la cateva nestemate amintiri,poate cateva dintre acele pe care nu le putem da uitarii.Ne sorbim linistiti ceaiul din pahar,unii dintre noi ne mai aprindem si cate o tigara;si cuminti asteptam.
Poate cateva cuvinte, poate cateva intrebari, poate doar putina liniste in noi. Cu toate ca simtim orele trecand pe un mic cadran sprijinit pe un perete zugravit sau tapetat,acelasi perete pt toti; ne dam seama ca ne este dor de noi. In mintea noastra,crampeie apar si dispar,in sufletul din noi – cuvinte si rime adunam.
In noaptea tarzie, atunci cand ar trebui sa ne odihnim, pt ca a doua sa ne simtim mai puternici,mai doritori; noi defapt ne preocupam de altele – niste ganduri prea marunte pt existenta ce ne inconjoara. Poate ca in spatele nostru, cineva ne priveste si isi da seama de ce suntem atat de tacuti si de ce nu aprobam sau dezaprobam itinerariul. In aceste siruri nesfarsite nu stiu sa existe vreo pilda, sau vreun termin binedefinit; doar o linie intreaga de obiecte asezate pe vreo masuta, langa un coltar sau poate un simplu hamac pe vreo plaje oarecare exotic de abordant. In mintea unor ganduri indoielnice ne sorbim ceaiul,cafeaua,cocktailul,etc si defapt poate ca avem cu toti aceleasi ganduri mirifice.
In prim-plan totul prinde contur,bine definit cu un accent correct abordat – un el sau o ea.
Si toate aceste ganduri sunt de inteles de ce rezulta dintr-o fiinta,un nume pamantean,un itinerar, diferit numit din puncte necomune.