M-am plictisit să număr pietrele din oameni
să le scot cu privirea
și să le sparg între două gânduri de bazalt
pielea lor e ca o casă cu ferestre sparte
prin care pătrunde vântul
și le împrăștie măruntaiele
din ochi s-a jupuit vederea
și atârnă flască de pleoape

M-am plictisit să tapetez pereții cu ore de plumb
să pictez din culorile închipuirii femei
care mor în mine
iar frumusețea se scorojește
și din resturi rânjește urâțenia

M-am plictisit să ascult cum cântă în mine
secundă de secundă suferința într-un cor disonant
cum se multiplică precum o epidemie ce devastează corpul
și cum mă divide apoi în fragmentele morții
încerc să pun bandajele poeziei
pe rana puroindă din care se scurg zombii
coloana răsucită îmi încovoiază verticalitatea
simt gravitația cum îmi sfărâmă vertebrele existențiale
pune căluș voinței îmbătrânite prematur
și îmi sudează de tălpi pământul

M-am plictisit să vibrez în fața esteticului
când imundul se joacă cu emoțiile fragile
îmi înăbușă elanul și îl diluează în moleșeli de ipohondru
sunt străbătut de un mort
ce-și lasă hainele de țărână murdărind organele
spleenul ca stare e ca un cimitir
cu toate mormintele profanate

M-am plictisit.