lebăda veni fericită spre margine.
apa era limpede se vedeau pietrele.
a rămas albastrul, îmi spune, atâta tot
albastrul
n-am avut nicio coajă de pâine să-i dăm
de unde știi că era ea, l-am întrebat.
nu știu,
era ea.
și-acum ce vei face, vei aștepta?
iarna nu te mai poți apropia, știi bine
aici se opri c-un căscat.
(lebăda avea ochii verzi ca ea)