O prăjitură cremoasă e dimineața aceasta
în care proaspăt trezită din somn amintirea
se freacă la ochi ca un copil răsfățat.
Iubirea crește luxuriant din lucruri mărunte
dinspre ocean printre fructe lucioase de mango
printre case și oameni și zgârie-nori e așa ciudat
să te știu plecat la atâția kilometri distanță
încât fără să vreau amețesc uneori.
Aici bate vântul învârtind norii
în caruselul de ceață al zorilor
abia bănuită lumina lunecă în ferestre
scurgându-se umed printre crengile desfrunzite
și labiile pubere ale aleilor din parcul Titan.
În curând orașul va fi inundat așa cum plouă
pe străzile lustruite de pașii îndrăgostiților
cerul planează despielițat oprindu-se
în dreptul bisericii din lemn ca un prigor rătăcit.
Printre malurile de piatră
ale trotoarelor acoperite cu apă
doar dincolo de pod tramvaiele încă mai trec
într-o nuditate aproape alarmantă
în care imaginația face dragoste cu corpul
un fel de erotism eteric ce poartă
alte secrete și alți călători.
Spune-mi tu dragul meu de acolo de unde ești
de ce inima n-are riduri ci doar cicatrici
și de ce ciocolata e materia primă
din care se plasmuiesc visele...
Eu îmi repet întruna când mă plimb singură
că două mâini care se caută sunt suficiente
pentru susținerea unui acoperiș.
Zâmbesc și te aștept ridicându-mi în gând
ca un zid rugăciunea întoarcerii tale acasă.
Un prunc frumos zămislit va rămâne întotdeauna
Ziua de 12
miracolul în care ne-am cunoscut.