agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-02-13 | | Înscris în bibliotecă de alexandru moga
Le Catéchisme du révolutionnaire
1869 Atitudinea revoluționarului față de el însuși 1. Revoluționarul e un om condamnat dinainte: el nu are nici interese personale, nici afaceri, nici sentimente sau atașamente, nici proprietate, nici măcar nume. Totul în el este absorbit de un singur interes, o singură gândire, o singură pasiune - Revoluția. 2. În adâncul lui, nu doar prin vorbe ci și în practică, el a rupt orice legătură cu ordinea publică și cu lumea civilizată, cu orice lege, orice convenție și condiție acceptată, și de asemenea cu orice morală. Cât privește această lume civilizată, el este dușmanul ei implacabil, și dacă totuși continuă să trăiască în ea este numai pentru a o distruge în întregime. 3. Revoluționarul disprețuiește orice doctrinarism, a renunțat la știința pacifistă, pe care o lasă pe seama generațiilor viitoare. El nu cunoaște decât o singură știință - cea a distrugerii. Pentru acest scop și numai pentru el studiază mecanica, fizica, poate medicina, numai în acest scop studiază zi și noapte știința vie a oamenilor, a caracterelor, a situațiilor, și toate modalitățile ordinii sociale așa cum există ea în diferitele clase ale umanității. Cât despre scopul său, nu-l are decât pe acesta: distrugerea cea mai rapidă și mai sigură a acestei ordini abjecte. 4. El disprețuiește opinia publică. Disprețuiește și urăște în toate formele și manifestările ei moralitatea socială actuală. În ochii lui nu este moral decât ceea ce contribuie la triumful Revoluției; tot ce-l împiedică este imoral. 5. Revoluționarul este un om condamnat dinainte. Implacabil față de Stat și față de tot ce reprezintă societatea, el nu trebuie să se aștepte la nici un fel de milă din partea acestei societăți. Între ea și el se desfășoară un război neîncetat fără reconciliere posibilă, un război deschis sau secret, însă dus până la moarte. Trebuie să fie în fiecare zi pregătit să moară. Trebuie să se obișnuiască să suporte torturile. 6. Sever cu el însuși, trebuie să fie așa și cu ceilalți. Orice sentiment tandru și moleșitor de paternitate, de prietenie, de dragoste, de recunoștință și chiar de onoare trebuie înăbușit în el de o unică și rece pasiune, cea revoluționară. Pentru el nu există decât o singură voluptate, o singură consolare, recompensă sau satisfacție - succesul Revoluției. Zi și noapte, el nu trebuie să aibă decât un gând, un scop - distrugerea cea mai implacabilă. Lucrând cu răceală și fără odihnă pentru țelul acesta, el trebuie să fie gata să piară el însuși, și să facă să piară de mâna lui tot ce împiedică această împlinire. 7. Caracterul adevăratului revoluționar exclude orice romantism, orice sensibilitate, orice entuziasm sau elan. El exclude chiar ura și răzbunarea personală. Pasiunea revoluționară devenind de acum a doua sa natură, el trebuie să se sprijine pe calculul cel mai rece. Peste tot și întotdeauna, trebuie să întrupeze nu ceea ce-l îndeamnă să facă sentimentele lui personale, ci ceea ce-i prescrie interesul revoluției. Atitudinea revoluționarului față de camarazii săi 8. Revoluționarul nu poate prețui și trata ca prieten decât pe acela care a făcut cu adevărat dovada unei activități revoluționare egale cu a sa. Măsura prieteniei, a devotamentului și a altor însușiri față de un camarad e determinată exclusiv de gradul de utilitate al acestuia din punctul de vedere al efectelor practice ale revoluției distrugătoare. 9. Nu mai trebuie să insistăm asupra solidarității revoluționarilor între ei. În această solidaritate rezidă întreaga forță a acțiunii revoluționare. Camarazii revoluționari care posedă în același grad pasiunea revoluționară trebuie pe cât posibil să discute în comun și să hotărască în unanimitate toate chestiunile importante. Însă în ce privește executarea planului conceput, fiecare trebuie să lucreze singur la realizarea acțiunii de nimicire, recurgând la sfaturile și la ajutorul camarazilor săi doar în cazul în care lucrul acesta ar fi indispensabil pentru succesul acțiunii. 10. Fiecare camarad trebuie să aibă sub controlul său mai mulți revoluționari de categoria a doua sau a treia, altfel spus pe jumătate inițiați. Trebuie să-i considere ca făcând parte din capitalul revoluționar pus la dispoziția sa. Va cheltui cu chibzuință partea de capital ce-i este atribuită, căutând totdeauna să tragă din ea profitul cel mai mare. Trebuie să fie retribuit pentru triumful cauzei revoluționare, un capital de care nu va putea dispune fără consimțământul întregii confrerii a inițiaților. 11. Când unui camarad i se întâmplă o nenorocire, iar revoluționarul trebuie să decidă dacă trebuie sau nu să-i vină în ajutor, el va trebui să nu țină cont de sentimente personale, ci numai de interesul cauzei revoluționare. Astfel, va trebui să cântărească pe de o parte utilitatea pe care o prezintă camaradul respectiv, și pe de altă parte cheltuiala de forțe revoluționare necesare pentru a-l salva; va lua hotărârea în consecință. Atitudinea revoluționarului față de societate 12. Admiterea unui membru nou, al cărui zel nu s-ar manifesta decât în vorbe și nu în acțiune, nu poate fi votată decât în unanimitate. 13. Revoluționarul nu pătrunde în sferele Statului, ale castelor și ale societății zise civilizate, și nu trăiește acolo, decât cu scopul distrugerii lor pe cât de totală pe atât de rapidă. Nu e un adevărat revoluționar dacă regretă ceva din această lume, dacă situația și relațiile unui om aparținând acestei lumi (în care totul trebuie urât în chip egal) îl fac să ezite. Cu atât mai rău pentru el dacă a păstrat în aceste sfere relații de paternitate, de prietenie sau de iubire; nu este un adevărat revoluționar dacă ele îl fac să-i ezite mâna. 14. În scopul unei distrugeri implacabile, revoluționarul poate și trebuie să trăiască în sânul societății și să caute să pară total diferit de ceea ce e în realitate. Revoluționarul va trebui să pătrundă peste tot, în toate clasele mijlocii sau superioare, în lumea birocratică, militară, ca și în cea a literelor, în Biroul al III-lea și chiar în Palatul de Iarnă. 15. Toată această societate abjectă trebuie împărțită în mai multe categorii: prima categorie: este condamnată la moarte fără întârziere. Se va stabili o listă cu aceste persoane după gradul în care pot fi dăunătoare succesului cauzei revoluționare, pentru ca acei care poartă primele numere să piară înaintea celorlalți. 16. Când se stabilește ordinea acestei liste, nu va trebui să se țină cont de pagubele personale produse de cutare sau cutare individ, și nici chiar de ura pe care aceste pagube au provocat-o în rândul poporului. Provizoriu, aceste pagube și această ură pot fi chiar utile, deoarece ele ajută la trezirea revoltei populare. Va trebui deci să se țină cont de gradul de utilitate care va rezulta din moartea acelui individ, pentru cauza revoluționară. Tot astfel, vor trebui suprimați în primul rând oamenii deosebit de dăunători organizației revoluționare, precum și cei a căror moarte violentă și subită va putea produce cea mai mare teroare guvernului. Privându-l pe acesta de oamenii fermi și inteligenți, se ajunge la zdruncinarea puterii sale. 17. A doua categorie va trebui să-i cuprindă pe oamenii lăsați în viață provizoriu, pentru ca seria lor de acte feroce să provoace revolta ineluctabilă a poporului. 18. A treia categorie cuprinde un număr considerabil de brute plasate în poziții înalte, și de personalități care, grație situației lor, beneficiază de bogăție, de relații puternice, de influență și de putere. Trebuie exploatați in toate modurile, făcuți să-și piardă cumpătul și prevederea, aservindu-i astfel prin aflarea celor mai murdare dintre secretele lor. Influența lor, relațiile, puterea, bogățiile și forța lor vor deveni astfel o comoară inepuizabilă și un ajutor puternic pentru organizațiile revoluționare. 19. A patra categorie cuprinde oamenii de Stat ambițioși și liberalii de orice nuanță. Este îngăduit a conspira în compania și potrivit programului lor, făcându-i să creadă că li te supui orbește, în vreme ce în realitate ți-i aservești, despuindu-i de secrete, compromițându-i definitiv, pentru a le tăia în final retragerea și a semăna dezordinea în Stat prin intermediul lor. 20. A cincea categorie cuprinde doctrinarii, conspiratorii și revoluționarii care se dedau unei vorbării goale în cercurile politice și în scrierile lor. Trebuie împinși fără încetare, încurajați, obligați să facă declarații complete și periculoase, al căror rezultat ar reprezenta pierderea definitivă a majorității dintre ei și educarea revoluționară numai a câtorva. 21. A șasea categorie, deosebit de importantă, cuprinde femeile, care trebuie împărțite în trei subcategorii: unele ușoare, stupide și fără suflet, de care ne putem folosi ca și de bărbații din a treia și a patra categorie; celelalte - pasionate, devotate, însă nefăcând parte din rândurile noastre, pentru că nu au încă o concepție reală, practică și lipsită de fraze asupra cauzei revoluționare. Vor fi folosite la fel ca bărbații din a cincea categorie. În sfârșit, femeile care fac parte în întregime din rândurile noastre, adică inițiate plenar și care au acceptat ansamblul programului nostru. Acestea sunt camaradele noastre, și va trebui să le considerăm ca pe tezaurul nostru cel mai de preț, căci nu vom putea reuși fără ele. Atitudinea confreriei față de popor 22. Confreria nu are alt scop decât deplina eliberare și fericire a poporului – altfel spus, a lucrătorilor. Convinsă, însă, că această eliberare și această fericire nu sunt posibile decât prin mijlocirea unei revoluții populare care ar mătura totul în trecerea ei, Confreria va contribui cu toate forțele ei și cu toate resursele de care dispune la dezvoltarea și extinderea suferințelor care vor epuiza răbdarea poporului și-l vor împinge la o revoltă generală. 23. Confreria nu înțelege prin "revoluție populară" o mișcare reglată după ideile din Occident, și care s-ar opri respectuos în fața proprietății și a ordinii sociale, și în fața a ceea ce se numește civilizație și moralitate. Acest gen de mișcare s-a limitat până acum să răstoarne o formă politică, pentru a o înlocui cu alta și a crea Statul zis revoluționar. Nu poate fi salvatoare pentru popor decât o revoluție care va distruge până în rădăcini Statul și va suprima toate tradițiile, clasele și ordinea însăși existente în Rusia. 24. De asemenea, Confreria nu intenționează deloc să impună poporului o organizare venită de sus. Viitoarea organizare va fi fără îndoială elaborată de mișcarea și de viața populară însăși – dar ea este treaba generațiilor viitoare. Opera care ne revine nouă este o distrugere cumplită, totală, generală și implacabilă. 25. De asemenea, căutând o apropiere de popor, va trebui mai întâi să ne alăturăm elementelor populare care, de la fondarea Statului moscovit, nu au încetat să protesteze nu doar în cuvinte, ci și prin fapte, împotriva a tot ce e legat direct și indirect de putere: nobilimea, funcționarii, corporațiile, negustorul exploatator. Să ne alăturăm briganzilor îndrăzneți, care sunt singurii veritabili revoluționari ai Rusiei. 26. A strânge aceste bande într-o forță de neînfrânt care va nimici totul în trecerea ei - aceasta va fi opera organizației noastre, a conspirației noastre, acesta ne va fi țelul. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate