TRIPIC in memoriam Ion Caraion

I. Rezistența oglinzilor

Oglinda nu a fost creată
de vreo mână ori fabrică
și nu va fi nici pe-un perete
atârnată
ci mai rămase ea
cu sângerânde urme
ca un tablou din care ne transpare
în fiecare chip
o rămășiță facială
și o ultimă lacrimă incendiară
ale celui rupt
și împărțit duminica
la fierarul Iocan sau Icar
atât de bine relipit
pentru viața noastră-apoi
ciob după ciob



II. Dureri de bumerang

Dureri de bumerang
n-aveți limbaj
voi cele care flagelați
natura umană
de-un hal fără de hal

Satiric vorbind îmi sunteți sigur
cel mai coroziv chin
lovindu-vă nefârtați
(fiind rotocolul cel dintâi
care-mi veți da atac)

iar pentru cel iubit dar neascultat
pentru iubită mamă soră soacră
pentru copil tată frate văr sau vară
pentru maestru prieten sau vecin
satiric nevorbind
venind din Ultima bolgie rănit
neintenționat
pierd orice șarm.



III. Acoperiți de oglinzi păreți

…vulcan citadin. Voi sisturi moi – critici domestici!...
Materiile-n foc deschis vă ard pe horn prin nări.
Niké Manole…est-ce que tu n’est trop perfait à ton miroir ?
Stingătoare-s lipsă-n campania denigrării unor morți…
Plinius Bătrân n-ajunse la voi coșar – ci Ion cel Negru

cel ce tot încearcă scriindu-vă telegrafiat din crater...
Să ieși mort în cale tu precum Moș Iancu?! Nu auzim.
Venit mort mandat poștal din Vaud. Rătăcit la Buzău.
Aranjat plecare din România literar c-un pumn în gât

de-atâta țărână și fierbinți scuipați!
Nu mai iese din Vulcanii noroioși.
Casă memorială nu are-n București ori prin Buzău.
Aici e o-ntorsură – casa de cultură a luat numele său

– cât un raft al bibiotecii cât mesele de returnat cărți.
Și-aici în for cultural postdecembrist îl mai visăm.
El Negru Ion Coșarul ca raion de cărți prea plin…
Ius pro catulis non est – vezi Alexandrescu – Câinele

și cățelul lui Geo Dumitrescu pe Naum adulmecând.
Hingher în carta albă a Secu’ ritos Pelin dă drumu’.
Doinei ce jela ca o fiică pe-o de…monică franțuză.
Scorni-n 2000 că maică-sa fu dată-n... canal sau lagăr

de-un amic Catul abia ieșit din lanț/alias Stelian Diac.
Acesta s-ar fi înrolat încă de prin anii 1955 la dulăi.
Ca raion (auzi ce zis-a doina jela) ales-a asociația
ochiu’ & timpanu’ ca să fie condamnat de două ori
în 1958 la moarte pe blat în Tribunalul de la București.