Detest revistele pentru femei. Am oroare la ele și de la o vreme, organic, îmi ies bube dulci când le zăresc pe tarabă. Nu pentru că ar fi pline de inepții, nu, ele sunt pline de sfaturi binevoitoare și pline de avânt creator, atâta doar că, în mania persecuției paranoide pe care o practic de la o vreme cu o fervoare și o bucurie soră cu aventura, mi se pare că subestimează targetul. Dadada, targetul. Adică pe mine, pentru că și eu, după toate aparențele, sunt femeie. Acuma, paradoxul este că, tocmai vă ziceam că își subestimează targetul, mă și complexează.

Știți sfaturile acelea „cum să ne fardăm în 15 minute” de exemplu? La asta n-o să ridic sprânceana, îmi iese, dar lucrurile nu se opresc aici. Mai trebuie să acorzi 15 minute ca să-ți cureți aragazul (iaaac! trebuie? azi mănânc oricum în oraș), 15 minute să faci gimnastica pentru mușchii fesieri (da, exact, adică ai feței), 15 minute pentru dușul scoțian anticelulitic (pe naiba, e hipotermic și poate sunt reumatică și nu știu încă, în tot cazul, dacă nu sunt, după astea voi fi), 15 minute pentru exercițiile Kegel (na, aici nu fac rabat că m-ar bate Dumnezeu, e deja o chestie de superstiție), 15 minute pentru îngrijirea plantelor din casă (mă lăsați? sunt superfemeie, de 3 ori femeie, atât de femeie, DOAR atât de femeie, supersensibilă și gingașă, dar la mine mor toate! Nu mă întrebați de ce și nu-mi spuneți că simt ele omul, neeeee! Și oricum la mine bate soarele peste tot. Eu însămi sunt o steluță inefabilă, aia e). Mor. Bun, nu mai țin plante, le-am dus la serviciu și am câștigat 15 minute. În care ce? Cum în care ce? 15 minute pentru a-ți aranja casa.
Permutări de n luate câte k de mobile, aranjamente feng shui, da, bine, recunosc, mi-am făcut și scheme care mi-au luat 2 zile, nu 15 minute, că stau prost cu orientarea în plan, patul să nu fie pe direcția ușii că mori, poate chiar mâine dimineață, iar eu sunt încă tânără, mutăm patul la fereastră. Nu. Greșit. La fereastră e shar negativ (chestia asta chiar mi se pare pleonasm), biroul la ușă să vezi intrușii cum vin, valuri valuri, ca la Posada, mutăm patul la perete, măsuța la fereastră, biblioteca pe hol că și aia are rafturi agresive, totul să fie oval, rotund, nu aveți voie colțuri, totul se taie, se recondiționează, se mutilează. Nu e timpul pentru stil, atâta vreme cât e esențial să rămâi în viață. Dacă în casă e armonie, starea națiunii este bună, dacă starea națiunii este bună, este pace în lume, spune un proverb chinezesc. Cât de nemernică să fiu să mă opun tocmai eu păcii universale? Așa că acum dorm în patul lipit de peretele de la est cu broscuța țestoasă hexagonală pakua, am divorțat recent pentru că trigrama personală a consortului nu se potrivea cu cea a casei, clopoțeii de vânt îmi cântă cea mai suavă melodie a naturii înainte să adorm, am desființat oglinzile din dormitor, și-așa pierdeam mai mult de 15 minute pe zi zgâindu-mă în ele, mărgeluțele de la ușă îmi colorează viața, mi-am vopsit pereții în roșu, verde, violet pentru bunăstare și am făcut multe alte schimbări benefice, care însă nu fac acuma obiectul discursului meu sclipitor.

Revenim la seria 15 minute, Cohelo vorbea prostii cu cele 11 minute ale lui, superficial, penibil, mâine, poimâine mă trezesc în plină lume a lui „2 minute sunt deja prea mult” și nici nu m-ar mira, noroc însă cu revistele pentru femei, că în baza bărbaților... Dacă lor le ia 11 minute să diverse, nouă ne ia doar 15 minute să ne antrenăm, așa cum ne învață revistele pentru femei, împotriva dezaxaților. Iată un titlu inspirat și salvator: „Cum ne apărăm de violatori”. (Unde n-am io norocul să dau de unul, Doamne!). Mă rog, citesc: îți pui chiloții pe dos (deci e musai să porți), ții spray paralizant în poșetă (îhî, sigur, dacă ei cred că io găsesc sprayul în poșetă în mai puțin de 15 minute... în fine). Dacă odiosul ajunge să te atace, ca ultimă scăpare ce faci? Ei, bine, există soluție, o dau revistele pt femei! Vomiți! God! E inestetic, n-am periuța de dinți la mine, sunt meticuloasă cu chestia asta, am una electrică genială, dar o țin acasă, plus că nu poți voma la comandă. Pe mine frica mă face curajoasă, vă jur, mă apucă revolta, cearta, am făcut un an kyokushin, sunt dură, îi administrez o kumită, mă rup în figuri, măcar îl umflă râsul sau îl apucă mila, Doamne iartă-mă, dar cum să vomit???
Mă rog, după ce îmi pun chiloții pe dos și iau notițe cum să vomit în ochii violatorului, (Doamne, unde n-am io norocul să dau de unul!), urmează alte 15 minute de saună. De parcă n-aș putea transpira și altfel decât băgată la carantină, izolată, distrusă, părăsită în 2 metri cubi, am văzut mai demult un film olandez, în care o îngropau pe una de vie.
Apoi 15 minute în care te pregătești pentru amorez. Asta e cea mai tare. Cum să te îmbraci, cum să te dezbraci (da, da, hai, curaj, acum jumătate de oră ai scăpat de celulită), cum să gemi si mai ales, dar mai ales, cum să ai orgasm. Și dacă, ferească și păzească, ai ratat momentul dramatic și esențial ca Rapidul în returul cu Steaua, te învață cum să-l simulezi. Mamemimomuuuuuuuu! Pardon, asta era de la exercițiile mușchilor fesieri (da, exact, adică ai feței). Am aplicat odată sfaturile dintr-una. Se aleg flori multicolore și cît mai erotizatoare care se împrăștie în pat, pe masă, pe scaune, peste tot, peste tot, te asortezi la ele, te parfumezi, te fardezi așa cum tocmai ai învățat în cele 15 minute, după ce desigur ai gătit în prealabil o gustare rapidă de 15 minute asortată la un vin demidulce pe care ai învățat să-l alegi în cursul din revistă, și îl aștepți pe El cu E mare de tipar în pragul ușii. Eu am cumpărat garofițe că-s ieftine și drăgălașe și vin cu sumedeniile într-un braț, am asortat body-ul cu volănașe (la naiba, detest volănașele dar dacă e bal, bal să fie) și dă-i și așteptă în pragul ușii ca Penelopa. Vine, tararam, tararam, nuuu, nu avea cal alb, avea un motor Suzuki cu care am fugit într-o noapte de vară la mare când am dus gunoiul (la mama gunoiul se ducea la parter). Bun. Reluăm. Vine. Tararam, tararam. Se oprește siderat în pragul ușii, mă privește candid (da, avea și candidoză, dar nu știam atunci), și susură suav „dincolo de faptul că mă simt ca într-un cavou, cu omizile ce facem?” Ei, bine, cine să știe că în garofițele alea penibile se nășteau monștri? Eu nu. Că în revistă nu scria. El însă, cu privirea ageră de șoim, le-a văzut din prima. Am dormit la mama în noaptea aia. Doar eu. El a rămas să le adune, să le vâneze, nu știu, că de-aia era șoim. De fapt era bou. După zodiacul chinezesc. Mamemimomuuu! (Da, știu, era de la exercițiile feței.) Știu asta precis tot din revistele pt femei. Eu sunt Fecioară. Pesemne șoimul avea pe lângă candidoză și alte surprize, ideea e că sunt Fecioară. Încă. Tot din revistele pt femei știu asta. După zodiacul indian era Pasărea Spin, cânta cel mai minunat când se sinucidea. În cel mai ascuțit și diabolic spin. Da, bine, știu că e pleonasm dar așa îmi vine să zic, cel mai minunat, na, acuma, n-o să moară nimeni dacă mă rostogolesc în colțuri azi, că eu am renunțat la paginile de feng shui finalmente.Ca și la cele 15 minute pentru curățarea covorului, am pus parchet, și la cele 15 minute de alegere a cosmeticelor care îmi redau frumusețea absolută, asta pentru că le-am cumpărat pe toate ca să nu mai am dileme.

O singură problemă am în toată povestea asta. De aritmetică. Nu e punctul meu forte oricum, recunosc. Adunate câte 15 minute au început să-mi iasă într-o zi mai mult de 24 de ore!!! Cer să se ridice capacul timpului, să se inventeze ziua de cel puțin 50 de ore ca să apuc să-mi trăiesc și eu viața cândva!