Mă mânâncă-n palmă, praful de pe pervazul ud
Mă rod, șoarecii ușor
și carnea le priește, făr de-ntrebări.

Mă răzgândește vocea să trec podul
Mă agită noaptea, ca să-i dau un șal,
Să-l poarte la ziua ei,
La-ntâlnirea cu fiecare asfințit de măine; ce va deveni, un val.

Mă arunc în marginea ce acum e pierdută-n, nebunie acută
Mă plimb pe crestele-nalte, ascuțite
Dar nu zâmbesc, căci mie prea greu
și nu mai știu de mine
Firește că:
Fiecare strop de lacrimă prelins pe buze de fildeș;
Fiecare geană ce se desprinde-n univers;
Fiecare voce, ce se-aude neîncetat,
Fiecare zâmbet, ce-i ramă de-ncadrat;
Sunt eu ... eu ...neîncetat.

Mă mânâncă-n palmă, praful de pe grinzi
Mă rod șoarecii, pe furiș
și sunt prea dulce, ca să nu le displac
Sunt ... eu ... eu ...neîncetat.