Unei mame

Te iubesc mămică dragă,
Te iubesc atât de mult,
Că ai ochii ca o fragă,
Vocea-ți dulce ți-o ascult.

Al tău zâmbet mă-nfioară,
Vorba-ți blândă mă alină,
Brațele ce mă-nconjoară
Îmi fac dragostea deplină.

Te iubesc mărită mamă,
Mai mult ca orice pe lume,
Glasul tău și-n vis mă cheamă
Să fiu mândră de al tău nume.

Soției

Îți dăruiesc un “simbol”, al dragostei eterne,
Ce dăinuie de veacuri, ca o-ncleștată « rocă »,
Cu timpul el, încet, încet se « cerne »
Dacă iubirea nu mai este « reciprocă ».

Fiicei

Când o privești « Ea » nu are valoare,
Dar este cheia sufletului meu,
Cu ea Tu vei deschide orice « încuietoare »
Căci este darul Tatii, ce te-a iubit mereu.

Ea este « harul », ce-ai moștenești din mine
Și binecuvântarea, ce drumul ți-a deschis,
Pe care-ai mers o vreme și, cel care mai vine
Îl vei străbate sigur, e singurul meu vis.

Unei nepoate

Ca o albină, veșnic zburătoare,
Să te avânți spre ceruri, tot mereu,
Fie-ți iubirea mea , lumină « călătoare »
Că astfel vei învinge « urcușul » cel mau greu.

Iubitei

O floare-i prea puțin,
O sută….sunt prea multe,
Ia-mi inima cu tine
Ce dorul să-ți asculte.

Simbolul primăverii
Să îl păstrezi mereu,
Că-ți va aduce aproape
Iubirea sufletului meu.

Unui doctor

De ziua primăverii îți înmânez un dar,
Un simbol al iubirii și al speranței « Har »,
Ce să-ți redea puterea, s-aline o durere
Acelor mulți și firavi, ce numai au putere
Să lupte cu destinul, cu rănile prea « grele »,
A bietului de rând, lipsit de toate cele
Că n-o fi în zadar.

Un tată..... Cere și el un mărțișor

Sărută-mi mâna, clipa-i așteptată,
Că e bătrână și... Doamne! Rău mă doare,
Mereu ai fost cu mintea șifonată
Pe cel ce te-a crescut, să fii precum o floare.

Sărută-mi mâna și reînvie-mi balsamul,
Căci sunt bolnavă și... Rănile mă dor,
Oricât ai vrea să te desprinzi din ramul
Pe care mai trăiești si.. Poți surâde-n zbor.

Sărută-mi mâna. Să-ți ceri sincer iertare,
Să nu regreți când... Mâine voi „pleca”.
Ai fost și ești și Tu, o ...”Născătoare”,
Pe-acest pământ ce-i sacru. El! Nu te va ierta.

Ce să-ți mai spun! Rămâi o nostalgie,
Cu cine te-nțelege, în egoismul tău,
Viața mi-a fost dură, așa a fost să-mi fie,
Tu să-ți urmez cărarea, iar eu....Un drum al meu.

Corneliu 01.03.2009