încremenită
de la gura unuia la gura celuilalt
e o liniște
o frumusețe a răbdării
în care lupii dorinței urlă arar
și până la dumenzeu
carcase de dor am rămas

o neclintire stă în menirea tăcerii care ne-a conăcit
rotunjind carnea acelorași gânduri
anelide învălătucite sug la sânul fricii de pierdere
zeama noastră de suflet
în jur cuvintele nechează o rugă
turbate de secetă

am vrut să plecăm
dar două tăceri suntem
nedesfăcute încă din aceeași tulpină