Ratacesc... m-am pierdut undeva pe drum si nu ma regasesc... Sau poate ca nici nu am ajuns vreodata la mine? Ceea ce sunt ar fi, poate, suficient, daca as da la o parte valul... Dar cum sa ma intorc acolo de unde am venit? Ma-nvart intr-un cerc din care nu pot iesi. Inca nu mi-am suferit suferinta... Inca ma bantuie trecutul atat de prezent... Si cat de tare ma strang lanturile ignorantei... Nu locuim oare cu totii in propria noastra capcana? Tot ce conteaza este de fapt ceea ce conteaza mai putin...
Ratacesc si-mi curge sange din lacrimi... Cineva mi-a zis: Esti frumoasa cand plangi. Esti mai aproape de Dumnezeu... Ciudat, eu nu m-am simtit asa... Nu m-am simtit nici frumoasa si, cu atat mai putin, mai aproape de Dumnezeu. Dimpotriva, eram atat de departe... Si de ce cred unii ca trebuie sa treaca totul prin filtrul suferintei pentru a fi mai aproape de El?... Ca sa invatam aprecierea?... Daca-i asa, atunci sa fim recunoscatori primei femei... Fara ea, am fi doar niste marionete... Dansa ne-a transformat in stapani. Acum cunoastem si putem alege. Putem face diferenta. Dar alegem noi oare, cu adevarat?
Mintea imi joaca feste, iar eu, de buna voie(?), m-am convertit la pustiu... Dar cine stie, poate ca si ratacirile, pana la urma, duc undeva...