agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-04-15 | |
Recomandări: a se citi în doze mici, orice supradoză poate fi fatală;
Contraindicați: a nu se citi de cardiaci, hipertensivi sau de idealiștii închipuiți; Mod de administrare: la orice oră din zi, cu excepția dimineții- poate provoca senzații de vomă, cefalee și vertij. Numai când mă gândesc la motivele pentru care aș vrea să scriu și deja de gât, strângându-mă puternic, mă apucă o lehamite lejeră, totală, rudă de sânge cu letargia blegoasă mintală din familia mare a indiferenței debile, cultivată acum cu sârg peste tot în România. Aproape sugrumată și vizibil descumpănită de atacul neașteptat, mă gândesc la motivele pentru care lehamitea a devenit o prezență constantă în viața mea și am descoperit că mi-e lehamite să și aflu darăminte să mă mai și gândesc...Căci așa începe, iar mai apoi: Mi se face lehamite să-mi tot cenzurez reacțiile și atunci ea, complet nudă și făra morală, îmi zăpăcește creierul virgin și nepregătit pentru așa ceva, de nu-și mai poate reveni spontan, fără ajutor specializat, din starea de obnubilare a conștiinței recent descoperită. Mi se face lehamite cu iz trist de agonie ( nu.ro) de iubirea creștină a aproapelui, impusă expres, acum în postul Paștelui că în restul anului cui îi mai pasă de iubirea ta... creștină, unică, pierdută sau găsită de altcineva! Mă apucă o lehamite adunată compact într-un ghem dureros când mă gândesc la tradiționalul borș de miel în care plutește stingher- cu ochiii deschiși și încă mirați- un cap mic ( bine fiert!) de miel ce nu înțelege nimic din ce s-a întâmplat...( ultima dată își amintea că păștea iarbă cu mama sa ). Mi-e lehamite de oamenii credincioși dar găunoși, populați de carii pofticioase și nesătule astfel încât îi întâlnești peste tot mimând firescul, dar cu lumina picurându-le-n șuvoi din ei, pe lângă noi, apă sfințită de prisos... fără nici un rost. Mi-e lehaminte mai mereu și, de-a dreptul îngrijorător, nu o pot da spre adopție altcuiva, după ce-am crescut-o de mică și ea crede că sunt familia sa... Doamne, ce mă voi face la majorat cu ea, e isteță foc, poate nenoroci sute de oameni, la normă, într-o singură zi. Mi-e lehamite de mine că siluiesc cumplit literele toate ale alfabetului învățat, așa nevinovate, formând cuvinte ciuntite, bezmetice cu înțelesuri puține, luate imediat ostatice de ideile superioare aflate de gardă... Mi-e lehamite de frica întâlnirilor inerente cu reprezentanți de vază ai speciei civilizate, ușor bâlbâite, Homo sapiens sapiens care nasc mai apoi fără travaliu... regretul pentru dispariția lui Pithecantropus Erectus. Mi-e lehamite rău de rușine că irosesc o zi întreagă din rezerva limitată a unui an, cu plânsu-mi moale, obosit ce nu se poate opri decît pentru a-mi da timp pentru a mă autocompătimi... P.S: Și apoi, eu am o singură lehamite anemică de spovedit și iertat... alții, în schimb, au atâtea virtuți serioase de explicat! Gata, m-am relaxat!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate