În boarea dimineții
ca o taină a bucuriei,
un Glas - dulce ca mierea
din prisosul bunătății,
mi-a șoptit gingașele trei vorbe
prinse ca în nota simfoniei:
”Iubirea, Lacrima și Versul!”

Le-am strâns în brațe
ca pe trei diamante,
să le port, oriunde, cu mine,
dar le învolburară vântul
prin flori de lumină
și răslețe le împrăștiară
între cer și pământ
- prin întreg Universul !

Le-am gustat pe aceste trei cuvinte,
înșiruire de silabe sfinte
ca pe o dulce licoare.
Încercând să le ascund în rana
din inima-mi plăpândă,
făr-a fi gustate și de omenirea
din țărmurile iubirii însorite.
Ci doar noroadele din beznă
să vadă Lumina și să audă Chemarea
ca pe o măreață înștiințare...

Dar, aceste vorbe sfinte
mi-au fost răpite
și purtate în miruri
de graiuri dulci de îngeri
ce le-a aprins în Sfeșnicul Luminii
înveșnicite în Viața Viitoare....
drept o solie « UNIME » ce va să salveze
noroadele păgâne, triburi barbare,
luminând tot întunericul din goluri
așternute peste multe alte popoare.

Vocea Divină , Duhul Sfânt, Îngerii, și ei,
cu coroane împletite în scântei,
freamătând neliniștiți ca marea,
le-au așezat pe coarde de viori,
preamărindu-le în imnuri
cu iubire și candoare
ca pe o Lumină venită de Sus
de la Domnul Iisus.
O Lumină așa de tare
ce trece prin suflet
- ca o iubire eternă,
- ca o dulce Chemare.